Printr-o decizie a şefilor Ceahlăului, aprobată şi de CA, Costel Ilie a fost numit antrenor secund la satelitul Ceahlăul II.
"Cobra" îşi păstrează postura de jucător activ în lotul "principalului" Mihai Ionescu. "Am aflat de respectiva hotărîre. Noua titulatură mă ambiţionează, mă responsabilizează în plus, dar mă şi motivează pentru ce va urma în cariera mea. Sînt foarte fericit!", a mărturisit Ilie, care vrea să joace pînă la finalul campionatului.
"Măcar un minut să apuc să intru într-un meci oficial la nivelul primei ligi, să-mi fac o retragere din activitatea competiţională. Sper ca băieţii de la prima echipă să treacă peste retur şi să evite retrogradarea", a adăugat mijlocaşul de 34 de ani.
{{text}}