Fundașul Ionuț Cristian Murariu, în vârstă de 21 de ani, a semnat cu ACS Poli după ce s-a pregătit sub comanda lui Ionuț Popa, dar tehnicianul nu pare să-l ia în calcule pentru prima echipă.
Ionuț Murariu a jucat pe postul de fundaș stânga în amicale, dar e văzut mai degrabă ca soluție pentru ACS Poli II, din Liga a III-a.
"E un junior din Timișoara, crescut la LPS Banatul, s-a antrenat cu noi în cantonament. Dacă domnul Popa consideră că merită va juca la prima echipă. Dacă nu, va primi șanse la echipa a doua”, a explicat Adrian Neaga, managerul sportiv al timișorenilor.
Ionuț Popa nu a mai spus nimic despre jucător la prezentarea acestuia. Murariu părea variantă în condițiile în care croatul Novak pleca.
ACS Poli are în total trei jucători din Croația după campania din iarnă, prin aducerea celor doi Josip, Soljici și Fucek. Cel din urmă e însă incert pentru luni, fiind afectat de o răceală. Marea absență a bănățenilor cu Gaz Metan e cea a fundașului central Cristian Scutaru.
Nu va juca nici tânărul Sebastian Mailat (entorsă), în timp ce Pedro Henrique și Adrian Poparadu de abia au revenit la antrenamente.
Există în continuare semne de întrebare în legătură cu funcționalitatea instalației de încălzire a arenei "Dan Păltinișanu". Cum vremea din Banat e mai blândă, Ionuț Popa a oferit o nouă mostră de spiritualitate: "Dumnezeu anulează instalația de încălzire. La ora jocului cred că nu vom avea nevoie de încălzire la Timișoara, se repară de la sine".
Partida ACS Poli Timișoara – Gaz Metan Mediaș se dispută luni, de la ora 20.00 (Digi Sport, Dolce), în etapa a 22-a a Ligii I.
{{text}}