Sporturi   •   Rugby   •   ACUZE

INUMAN » Un antrenor de la Dinamo este acuzat că a aruncat un câine pe geam, de la etajul 14: "Cât de mult să îți pierzi mințile?"

Articol de Justin Gafiuc   —  sâmbătă, 04 februarie 2017

Ștefan Demici, antrenor la rugby la Dinamo, se află într-un plin scandal, după ce a fost acuzat că a aruncat un câine pe geam, de la etajul 14 al unui bloc.

Andreea Stroe, care a vorbit pentru GSP.RO despre incident, a spus că antrenorul dinamovist a venit împreună cu un prieten, iar la un moment dat s-ar fi enervat și a aruncat câinele pe geam de la etajul 14. Câinele avea 6 ani, era din rasa Shih Tzu și se numea Maylo.

"Sora mea, Patricia, a invitat azi dimineață un băiat la noi acasă, Darie, iar el a venit cu Demici, antrenorul de la echipa de rugby de la Dinamo. Asta se întâmpla pe la ora 11:00.

La un moment dat, Demici, care era beat, s-a enervat pe câine și a amenințat că îl aruncă de pe balcon. După vreo 20 de minute, sora mea și-a dat seama că lipsea câinele. A fugit repede în fața blocului și a găsit câinele mort.


Când s-a întors, Demici a zis că nu știe nimic și că nu el a făcut asta.

Acestui om i-ar trebui un control psihiatric. Cât de mult să îți pierzi mințile, astfel încât să vii la un om în casă și să arunci câinele de la balcon și după aceea aceea să te așezi liniștit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

A venit deja poliția să constate incidentul. Urmează să vină un al doilea echipaj, care să facă poze și să facă proces verbal", a spus Andreea Stroe pentru GSP.RO.

 

Antrenor Ștefan Demici nu a putut fi contactat pentru a oferi declarații pe seama acestui incident.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.