Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

A venit în țara caldă » Reghe la sosirea în România: ”Era mai frig în Antalya decât la Cluj”

Steliştii au efectuat ambele cantonamente din această iarnă în Antalya

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  duminică, 05 februarie 2017

Reghecampf se miră de schimbarea ciudată de temperatură: era mai frig în Antalya decât la Cluj.

Echipele românești pleacă în străinătate pentru pregătirea de iarnă și scopul e evident: să scape de vremea de acasă, imposibilă pentru antrenamente normale. Un calcul care Stelei i-a fost dat peste cap, din cauza temperaturilor neașteptate.

"Era mai frig în Turcia decât aici!", s-a mirat Reghecampf când a ajuns la Cluj. Antrenorul a povestit că a prins și temperaturi negative în Antalya, o ciudățenie pentru zona respectivă.

Echipele mai erau încurcate în anii trecuți de ploi, de furtuni în stațiunile turcești, însă temperatura era tot timpul peste zero grade, chiar și 20 de grade la prânz.


La Cluj sunt anunțate maximum 8 grade astăzi, ceea ce înseamnă că vor fi peste zero și la ora meciului, 20:00.

Antrenorul a ținut să facă această comparație după ce a fost criticat pentru programul pe care l-a alcătuit, cu revenire în România direct la Cluj, pentru debutul din 2017, contra lui CFR.

Adică fără o tranziție, fără să aloce câteva zile pentru readaptarea la clima din România, teoretic mai rece decât aceea din Turcia.

Steliștii sunt plecați de acasă de două săptămâni, cât a durat al doilea stagiu din Antalya, și vor reveni la București abia după meciul cu CFR.


"Sunt convins că echipa e mai puternică decât a fost în 2016. Vom demonstra asta pe teren, începând cu partida de la Cluj, pe care trebuie s-o câștigăm"

Laurențiu Reghecampf, antrenorul Stelei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.