Jordi Mestre, vicepreședintele Barcelonei, a făcut sâmbătă o declaraţie controversată despre Neymar, spunând că acesta provoacă fundașii adverși și pe ceilalţi jucători, acesta fiind motivul pentru care brazilianul obţine mai multe faulturi decât coechipierii săi.
"Neymar, de multe ori, provoacă fundașii și alţi jucători ai echipei adverse și din acest motiv este faultat atât de des", a afirmat Mestre cu puţin timp înaintea meciului pe care echipa pe care o conduce avea să joace în compania celor de la Athletic Bilbao (scor 3-0)
La scurt timp însă, spaniolul a ţinut să își îndrepte greșeala, precizând faptul că nu a vrut să spună că Neymar "provoacă", ci se luptă cu apărarea adversă: "Presa a spus că am folosit cuvântul «a provoca». Asta a creat controversă. Ceea ce voiam să spun e că Neymar se luptă cu fundașii. Vorbeam în termeni fotbalistici, așa că pentru oricine caută controversă în ceea ce am declarat, îl pot asigura că nu a fost nici ermă de așa ceva", a declarat Jordi Mestre
surse: sport-english.com, sport-english.com
{{text}}