GSP special   •   Diverse   •   PROIECT

FOTO Planuri mari pentru Răducioiu în noul său proiect » S-a întâlnit cu managerul unei forțe din Premier League: "Vrem să colaborăm"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 06 februarie 2017

Florin Răducioiu, directorul tehnic al Academiei Atletico Madrid din București, a mers în weekend-ul trecut la Londra, acolo unde s-a întâlnit cu Mauricio Pochettino, managerul lui Tottenham.

Răducioiu și Pochettino au jucat împreună la Espanyol, între 1994 și 1996, iar fostul component al "Generației de Aur"a avut ocazia de a vizita baza de pregătire a lui Totthenham și de a asista la un antrenament condus de Pochettino și la meciul cu Middlesbrough, 1-0.

Cei doi au cinat împreună și au discutat despre posibilitatea ca Academia Atletico Madrid și Tottenham să colaboreze la nivelul juniorilor.

"Îmi pare nespus de bine că am acceptat invitația lui Mauri și am putut să asist la un meci mai mult decât interesant. M-a bucurat victoria fostului meu coleg de la Espanyol. Iar faptul că Spurs este pe locul 2 în Premier League arată încă o dată clasa lui ca manager.


Mauri m-a invitat, vineri seara, la restaurantul The Beast, locul unde iese de cele mai multe ori cu echipa. Am vorbit despre munca pe care Mauricio o face foarte bine la Tottenham, dar și despre proiectul Academiei din București, pe care îl coordonez. Vom ține legătură și vom încerca, dacă va fi posibil, să colaborăm la nivelul juniorilor", a spus Răducioiu pentru site-ul Academiei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.