Gigi Becali l-a atacat pe Liviu Dragnea din cauza problemelor pe care le are cu Armata și a spus că nu va merge să îl roage pe acesta să îl ajute.
"Eu spun că în cazul Stelei adevărul va ieși la iveală. E o judecătoare la CCR care îmi va da dreptate. Acolo s-au schimbat multe", a început Gigi la TV Sportro.
Becali s-a referit apoi la faptul că aseară a mers la protestele împotriva PSD din Piața Victoriei:
"Eu nu mi-am dat foc la valiză când am fost la proteste.
Îmi zicea Ana (n.r Anamaria Prodan) să mergem la Dragnea să vorbim. Dar nu fac asta.
Mie, pușcăria mi-a prins bine. Că nici eu nu eram ușă de biserică. Pentru mine nu mai contează acum decât dreptatea și adevărul. Eu nu merg să fac trafic de influență la Minister, la Georgică, la Vasilică. Niciodată! Doar dreptate și adevăr!
Putea Ministerul Apărării să dea ordin să pot folosi eu numele Steaua. Ce, nu s-a terminat ancheta ordonată de ministru? Așteaptă ceva de la Dragnea. Sunt toți servitorii lui Dragnea.
Crezi că Dragnea face ceva? Eu am nevoie să facă el nimic pentru că nu e el buricul Pâmântului și nici Dumnezeul țării. Dragnea e o piticanie. El nu e din București, e de la Teleorman. Cum să vii de la Teleorman să faci dreptate la București?", a spus Becali la TV Sport ro.
{{text}}