Merită statui

Federaţia olandeză nu e nici în Amsterdam, nici în Haga, nici în Eindhoven, nici în Rotterdam. E la Zeist. La peste 70 de kilometri de Amsterdam. Să zicem, respectînd proporţiile, undeva la Cîmpina.



O poartă deschisă, o alee pietruită şi, în fundal, o clădire futuristă, precedată de un havuz şi de un leu sculptat în bronz, cel ce se află şi pe tricourile portocalii ale echipei naţionale.



Ioan Igna pe DVD

În holul central e un alt leu, de pluş, îmbrăcat cu tricou portocaliu. Multe poze şi un DVD care merge întruna. Imagini din finala Euro '88, singurul trofeu din vitrina fotbalului olandez. Întîi semifinala cu Germania Federală, arbitrată de Ioan Igna. Penalty pentru nemţi. N-a prea fost. Ronald Koeman, stoperul blond care a jucat la Barcelona, aplaudă ironic. Nea Nelu Igna face semn că nu admite comentarii.



Apoi, penalty-ul celălalt, pentru olandezi. Nici el foarte clar. Nemţii nu protestează. Nea Nelu, transpirat, se şterge de sudoare cu batista. Peste ani avea să se destăinuie că era răcit cobză la acea semifinală. În fine, finala. Golul cu capul marcat de Gullit. Apoi acel şut ireal al lui Van Basten în poarta lui Dasaev. Şi, în fine, cupa, îmbrăţişările şi Rinus Michels purtat pe braţe de jucători.

Totul pe fondul sonor al marşului lui Wilhelm de Orania, din Aida, de Verdi.



Echipa de bronz

Pe pajiştea din faţă, imortalizaţi în bronz, cei mai buni 11 fotbalişti olandezi din toate timpurile. Plus antrenorul, Michels, evident. Formula de bază nu acoperă atît posturile, cît epocile. Iată sculpturile. Van der Sar (singurul contemporan) - Krol, Rijkaard, Wilkes, Gullit, Abe Lenstra, Van Hanegem, Neeskens, Cruyff, Van Basten, Keiser. Abe Lenstra şi Wilkes vin de undeva din anii '40-'50, cînd Olanda nu descoperise încă fotbalul total, în haită.



"La puţin timp după montare, cîteva statui au fost furate, pentru topirea bronzului. Acum nu se mai pot fura, există un sistem electronic de pază"

Valentijn Driessen

jurnalist De Telegraaf