Florentin Matei și-a revenit după accidentările care l-au împiedicat să mai joace constant pe finalul anului trecut. A fost printre cei mai buni jucători de la Rijeka la Atlantic Cup 2017, competiție câștigată chiar de echipa românului.
Mijlocașul a punctat două dintre cele 7 goluri ale echipei sale și a oferit o pasă decisivă. Matei e gata de reluarea sezonului și speră să câștige primul titlu din cariera sa.
1.000.000 €este cota lui Florentin Matei pe transfermarkt
- Felicitări, Florentin! Ești pregătit de a doua parte a sezonului?
- Sigur că da! Îmi doresc să fiu sănătos, pentru că mi-a lipsit asta în ultimele luni din 2016. Sper să fiu ferit de accidentări! Ne-am pregătit bine aici, în Portugalia.
- Vă luptați cu Dinamo Zagreb la titlu, ce șanse crezi că aveți?
- Foarte mari! Toți ne dorim să oprim seria celor din Zagreb. Nu va fi ușor, asta e clar, dar suntem optimiști. Avem o echipă bună! Cred că s-a văzut asta în prima parte a sezonului când am obținut rezultate fantastice.
- Se vorbește mult despre "influența" pe care o au șefii de la Zagreb. Cum e în realitate?
- Noi știm deja că toată lumea este împotriva noastră. Toți trag cu Dinamo Zagreb. Dar ne bazăm pe forța echipei noastre și credem că vom ieși învingători la final. Nu stăm să ne gândim la acest lucru. Dacă ne vom câștiga meciurile, nu are cine să ne oprească.
- Să facem un exercițiu imaginar! Rijeka campioană, ce va face Florentin Matei în vară?
- Bănuiesc că te gândești dacă voi pleca? Mai e totuși până atunci. În primul rând să luăm titlul, să mă bucur de el, apoi am timp să plec sau să joc în Champions League. Voi vedea! Mă gândesc doar la obiective acum, chiar nu-mi stă gândul la altceva.
- În țară se vorbește despre un posibil transfer al lui Steliano Filip la Dinamo Zagreb. Ce sfaturi îi dai?
- Din punctul meu de vedere ar fi bine pentru el dacă ar ajunge aici. Ar fi clar un pas înainte pentru el. Atât din punct de vedere profesional, cât și financiar.
13 meciuri a adunat Florentin Matei la Rijeka în acest sezon. A înscris două goluri, a oferit 3 pase decisive și a obținut 4 penalty-uri
Rezultatele lui Rijeka de la Atlantic Cup 2017:
3-0 cu Jablonec
0-1 cu Djugarden
3-0 cu Aargus
6 puncte
are Rijeka peste Dinamo Zagreb după 20 de meciuri în acest sezon
{{text}}