Sporturi   •   Baschet   •   CSM OLIMPIA

EXCLUSIV Părinții acuză că li se fură sala » Irina Deleanu clarifică situația: "Lucrurile stau exact invers"

Articol de Vlad Nedelea   —  miercuri, 08 februarie 2017

CSM Olimpia București, cel mai bun club de baschet feminin din capitală, se află în mijlocul unui scandal uriaș.

Mai mulți părinți, sub protecția anonimatului, acuză că se dorește ca sala de baschet a clubului, de pe strada Iancului, să fie dată către Federația Română de Gimnastică Ritmică.

Parinții acuză că George Boroi, secretar general al COSR, Florin Iordache, președintele clubului CSM Olimpia, și Irina Deleanu, președintele Federației de Gimnastică Ritmică, vor să ia sala de baschet, împreună cu Mihai Covaliu, președintele COSR.

"Este vorba despre Irina Deleanu, Boroi, Iordache și Covaliu, care vor să intre în posesia sălii Olimpia. Covaliu a spus că nu știe nimic. El e de puțin timp la COSR, poate știe, poate nu știe.


Vor să îi lase pe copii fără sală, deși au rezultate și sunt campioni. Este cel mai bun club de baschet de fete din București. Se fac mânării.

Am auzit pe surse, că lunea trecută voiau să vină Deleanu, Boroi și Covaliu să vadă sala. Noi, părinții, ne-am adunat și am protestat. Domnul Covaliu nu a venit pentru că a fost informat că urmează să protestăm. Au venit Deleanu, Boroi și Iordache, președintele clubului. Doamna Deleanu a venit și a stat o oră în fața clubului, în mașină, și s-a dus cu Boroi la Iordache, când au văzut că noi protestam. Așteptau să plecăm, dar noi am rămas acolo, iar în sală, toți copiii s-au antrenat, în semn de protest.

Am început să strigăm «Olimpia, Olimpia, Olimpia», iar după aceea a coborât șeful secție de baschet, domnul Cătuți, care a zis că ne susține. Boroi s-a plâns că noi l-am înjurat, dar nu este adevărat.

Nu mi se pare normal să ia sala. Este o sală cu tradiție, iar doamna Deleanu are 3 gimnaste. Nu poți lua jumătate de club pentru asta. Există înregistrări, de la Rio, în care se aude că Iordache i-a promis lui Deleanu că îi face o sală. Dar nu a zis că va lua sala Olimpia și că va da copii afară.


Probabil că Iordache a fost pus la club din anumite interese. Până acum s-a vândut și hotelul și cantina. COSR are o bază foarte mare la Izvorani și nu înțeleg de ce nu au acolo sală de antrenament. Sunt mânării mari", s-a plâns unul dintre părinți, sub protecția anonimatului.

reacția irinei deleanu

"Ideea e că ceea ce spune acel punct de vedere al părinților e plin de erori, ca să nu spun minciuni. Lucrurile stau exact invers. Conflictul a pornit de la cele două secții: cea de gimanstică ritmică și cea de baschet. Secția de gimnastică ritmică o are în componență pe Ana Luiza Filiorianu, participantă la JO de la Rio. Avem aici 15 gimnaste legitimate la Clubul Olimpia. Aducem cam 50 de medalii pe an, de 8 ani. Prin aceste medalii Clubul Olimpia își fundamentează cererea de finanțare la MTS. An de an se întâmplă. Un sfert din buget așa este făcut.

Asta e situația de fapt! În anul olimpic am solicitat mai multe ore la sală pentru a o pregăti pe Ana Luiza Filiorianu. Sala Olimpia era singura omologată. Noi avem nevoie să aruncăm la 15 metri înălțime cu obiectele, însă doar această sală ne poate permite asta.

Cum Ana Luiza Filiorianu venea de la Clubul Olimpia, chiar nu credeam că vom avea piedici pe acolo, având în vedere că era vorba despre o gimnastă care se pregătea de Olimpiadă și niște grupe de la baschet, care făceau acest sport ca să slăbească. E vorba despre niște copii supraponderali care vin și bat mingea. Doamne ferește, nu spun că nu trebuie să facă sport, dar o pot face și la altă oră.

Noi nu îi alungam din sală, voiam doar să ne lase și pe noi să ne antrenăm acolo la anumite ore. A fost o negociere pe program! Strict pentru pregătirea pentru JO am găsit înțelegere. Dar după Olimpiadă ne-au zis că nu ne mai pot primi în sală. Văzând această reticiență față de această disciplină, e ca și cum ai avea doi copii, iar pe unul nu-l iubești deloc, am zis că nu mai are rost să ne agităm.

Am vrut să plecăm la alt club. Și am început demersurile să transferăm gimnastele la clubul Steaua, urmând ca Steaua să ne plătească o chirie în altă sală. Dar nu am reușit să găsim acea sală. Am vorbit cu domnul ministru, iar dânsul a prevăzut bani și ne-a zis că ne va plăti o chirie la Olimpia. Să ne gândim puțin, e destul de ciudat. Am fi plătit o chirie la Sala Olimpia, pentru gimnastele clubului Olimpia.

E puțin ciudat, ca să zic așa. Fetele de la baschet nu plătesc nimic. Sunt 7 antrenori la clubul de baschet, în timp de gimnastica ritmică mai are doar unul singur, pentru că pe al doilea ni l-au luat. Ei fac loisir de 6 ani de zile, noi facem 30 de medalii pe an. E normal?

E inutil demersul lor! În situația de față în care întâlnirea în care au avut loc huiduielile și în care domnul Cătuți a chemat părinții să facă asta la adresa membrilor COSR, care veneau în vizită de curtoazie, repet. Oamenii au fost invitați de domnul Iordache. I-a invitat să le arate baza materială, poate puteau să-i ajute cu ceva și așa mai departe.

Domnul Boroi a venit însoțit de jurista de la COSR, cu cadouri de la COSR, acele lucruri de protocol, normale. Dânșii au tratat această întâlnire ca și cum ar fi fost un război. Și la un moment dat domnul Boroi le-a explicat că n-a venit nimeni să le ia sala și nici să se certe. Era vorba doar de două ore de antrenament, de la 14 la 16. Atât!

Doamna președinte le propusese să plătească chirie la sală pentru acele două ore. Făceau și bani la bugetul clubului. Și se închideau și aceste discuții. Domnul Boroi a trebuit să plece apoi la un control antidoping, iar părinții l-au așteptat afară și au început să strige: Hoții! Hoții!

Ce se întâmpla dacă venea și domnul Covaliu? Care e nou în poziție și nu știa despre ce e vorba. Era un protocol! Chiar domnul Iordache spusese că nu primise niciodată o vizită de la COSR acolo. Au venit și i-au înjurat! Domnul Iordache nu mă lăsa să ies din birou pentru că erau părinți și strigau ce strigau pe acolo.

Vă dați seama unde am ajuns? Ideea e că după aceea eu m-am dus la domnul ministru. Am căutat să găsim soluții, dar nu s-au putut găsi. Domnul ministru a zis că nu vrea să facă scandal și le-a zis că le plătește cele două ore de baschet, undeva într-o sală, la o școală. Ca să rămână gimnastica în sală. Au zis că nu se poate. Că vor face scandal, memorii! Au amenințat ministru.

Și atunci domnul ministru ne-a zis să căutăm o soluție să plecăm noi de acolo. Mi-a promis că ne va bugeta cât să putem plăti o chirie lotului național, la o altă sală. Două secții de la același club nu aveau loc într-o sală, 12 ore pe zi. Eu am tăcut mulți ani de zile. Am încercat să nu deranjăm, dar se pare că am deranjat. Le lăsăm sala, gata, să nu mai facă scandal. Suntem gonite de o săptămână! Am găsit o sală, gata!

E foarte grav ce au zis ei, au denigrat un președinte de la COSR fără să fie implicat. Au vrut să rămână sala la ei. Nu au vrut banii mei pentru că banii mei ar fi venit legal. Altfel nu se justifică uele lucruri. Ne tot zic că îi distrugem. Vă spun sincer că m-a deranjat cel mai mult că a fost băgat în oală domnul Covaliu, care nu avea nici o legătură. Chiar i-am cerut voie să putem da punctul de vedere", a fost reacția Irinei Deleanu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.