Liga 1

Cum explică Negoiță » Reacția oficială a lui Dinamo după scandalul privind ascunderea a 4 milioane de euro de creditori

FOTO: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 09 februarie 2017

  • Clubul Dinamo a emis astăzi un comunicat de presă în care a adus precizări ce vizează acuzațiile privind ieșirea frauduloasă a echipei din insolvență;
  • Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au efectuat percheziții la anumite societăți de avocatură și insolvență;
  • Societățile sunt bănuite că ar fi cauzat un prejuduiciu de peste 18.000.000 lei, cu ocazia derulării unei proceduri de insolvență a lui Dinamo București, conform Dolce Sport, toate detaliile AICI.

"Având în vedere comunicarea efectuată de Poliția Română, potrivit căreia astăzi au loc investigații legate de procesul de insolvență a FC Dinamo București, facem următoarele precizări:

– Societatea noastră cooperează cu cei în drept pentru lămurirea tuturor detaliilor legate procesul de insolvență al FC Dinamo București.
– suntem ferm convinși că rezultatul final al acestor cercetări va confirma legalitatea și corectitudinea procesului de insolvență prin care Dinamo București a trecut recent.

Avem această convingere cu atât mai mult cu cât, pentru realizarea acestui proces complex reprezentat de procedura de insolvență, pe lângă eforturile noastre, au fost angrenați și unii dintre cei mai buni specialiști din domeniu.

Eforturile clubului și ale echipelor de specialiști cu care am lucrat au dus la salvarea unui club de tradiție al fotbalului românesc", se arată în comunicatul emis de clubul alb-roșu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.