Dunărea Brăila a pierdut la scor meciul cu campioana CSM București, disputat miercuri seara, la București. A fost 33-21 pentru bucureștence, care și-au luat revanșa după înfrângerea suferită în tur, la Brăila.
- Domnule Buceschi, ce se întâmplă la Brăila? Echipa e pe marginea prăpastiei?
- Uff, e greu! Mare parte din jucătoarele care sunt acum la Brăila au mai trăit astfel de experiențe anul trecut sau acum două sezoane. Aneta Udriștoiu a trăit aceste lucruri și la Baia Mare, și, apoi, la Ploiești. E greu să vorbești cu jucătoarele, să le promiți anumite lucruri și să vezi că trece timpul, o lună, două, nu mai zic câte, și lucrurile nu se schimbă. E suspect de greu pentru mine ca antrenor să reușesc să le țin în vârf de formă, să le motivez. E clar că au apărut foarte multe oferte pentru ele fiind jucătoare libere la finalul sezonului. Sunt jucătoare tinere, componente ale echipei nationale, poate şi gândul lor e în altă direcție.
- Ați ales să veniți în ziua meciului pentru meciul cu CSM București. De ce?
- Decizia e simplă. Când nu ți-ai primit banii de câteva luni, e foarte greu să mai găsești finanțe pentru a face un drum de acest gen. Sper ca acei oameni din conducerea clubului să găsească resurse pentru a debloca problemele. Mai ales că avem un program infernal, cu meciuri contra celor din Zalău, Brașov, Roman și Craiova.
- Se poate vorbi la Brăila de un nou caz Baia Mare sau Ploiești, de o echipă care să dispară?
- Nu este cazul, eu așa sper! Din câte am înțeles, bugetul echipei este aprobat, dar nu au ajuns încă banii la club, nu a fost adoptat bugetul. Toată lumea trebuie să știe însă că suntem singura echipă care nu este plătită de 3 luni, nu am plătit niciun ban de Sărbători! Și toate aceste probleme vin în condițiile în care echipa e pe locul 2 în clasament! Trebuia mai multă preocupare din partea celorlalți, să pună și răul înainte și să nu se bazeze doar pe ce scrie pe hârtie.
{{text}}