Campionate

Scene șocante înaintea unui meci din liga a două italiană » Fost campion mondial, confundat și atacat de fanii echipei gazdă!

Articol de Cristian Toma  —  duminică, 12 februarie 2017

Fostul atacant al naționalei Italiei Luca Toni și președintele clubului Hellas Verona, Maurizio Setti, au fost agresați de un grup de fani ai lui Avellino, iar mașina lor a fost vandalizată de aceștia.

Incidentul a avut loc în apropierea stadionului Stadio Partenio, din Avellino, cei doi urmând să asiste la meciul dintre formația gazdă și Hellas Verona. Toni și-a încheiat anul trecut cariera de jucător la Verona și acum face parte din staful administrativ al echipei "gialloblu".

Campionul mondial în 2006 cu Italia, a declarat pentru Sky TV că suporterii lui Avellino i-au confundat pe cei doi cu fanii Veronei.
"Când am ajuns în apropierea unui sens giratoriu am fost înconjurați de 14-15 oameni.E greu de spus dacă erau fani ai lui Avellino, însă am văzut o eșarfă verde pe unul din ei, iar fanii au acționat neobișnuit în interiorul stadionului. Președintele Setti purta o esarfă galben-albastră, iar unul dintre suporteri a văzut-o. Ei nu ne-au atacat pentru că ne-au recunoscut, ci din cauza culorilor.


sursa foto: gazzetta.it

Au crezut că eram un grup de fani din Verona. Când au spart geamurile mașinii , ne-a fost foarte frică. Și-au vărsat toată furia pe Setti, lovindu-l cu o sticlă de bere. Din fericire l-a lovit numai în stomac, și nu în față, fiindcă l-ar fi rănit destul de tare", a povestit fostul atacant al lui Bayern Munchen.

Meciul Avellino-Verona contând pentru etapa a 25-a ligii secunde s-a încheiat cu victoria gazdelor scor 2-0. În urmă acestei înfrângeri Verona a coborât pe poziția a două, fiind întrecută de Frosinone, însă rămâne pe o poziție ce asigură promovarea directă în Serie A.

surse: goal.com, espnfc.com, marca.com

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.