Daniel Novac, cel care a fost lovit cu mâna în gât de Florin Niță în meciul Steaua - FC Voluntari, 2-2, a postat un mesaj pe facebook după meciul de duminică.
Jucătorul celor de la FC Voluntari a scris pe contul să de facebook că a fost jignit după meciul de aseară și că el nici a dorit să obțină un penalty la acea fază și nici să îl faulteze pe Niță.
"Un om simplu, muncitor...cam asta ar fi caracterizarea mea. Aseară am fost insultat și jignit de foarte multe persoane datorită acelei faze din meciul Steaua - Voluntari. Dacă am făcut ceva până acum, a fost datorită pasiunii și sacrificiului pe care l-am făcut pentru acest sport.
Nu sunt un jucător care a ridicat trofee, care are jocuri în echipa națională sau care a jucat în cupele europene, dar continui să îmi fac treaba atât cât pot eu de bine.
Nu imi place să înșel lumea, nu-mi stă în fire, iar acele jigniri nu mi-au căzut foarte bine. Sunt o persoană corectă. Nici măcar nu am vrut să îl impiedic pe Niță să degajeze și m-am trezit cu o mânușă peste gură, iar unele persoane spun că «m-am văitat de parca am fost lovit de meteorit». Sincer...nici nu mă gândeam că va dicta penalty, a venit un coleg și mi-a spus.
Nu judecați o persoană fară să o cunoașteți. All men are created equal, some work harder - Emmitt Smit" Daniel Novac pe facebook
{{text}}