Fotbalistul lui Inter Milano, Ever Banega, este dorit de clubul din prima ligă chineză Tianjin Quanjian, formaţie care a pregătit deja 25 de milioane de euro pentru mijlocaşul sud-american.
Internaţionalul argentinian ar putea să ajungă la echipa chineză, deoarece perioada de transferuri din Asia permite mutări până la data de 28 februarie.
Banega a ajuns la Inter în vară, după ce contractul său cu Sevilla a expirat, iar o eventuală plecare în China ar putea aduce un profit considerabil pentru echipa milaneză.
Itasportpress a anunţat deja că antrenorul lui Tianjin, fostul internaţional italian Fabio Cannavaro, a pregătit 25 de milioane de euro şi un salariu de şase milioane de euro pentru mijlocaşul lui Inter.
Banega a bifat 23 de meciuri în tricoul lui Inter Milano şi a marcat două goluri, bifând şi patru pase de gol.
Plecarea jucătorului ar putea să fie grăbită şi de aducerea lui Joao Mario şi Roberto Gagliardini, al doilea a fost adus în această iarnă de la Atalanta şi a devenit rapid un titular în echipa antrenată de Stefano Pioli.
Argentinianul ar fi al treilea transfer important al iernii realizat de Tianjin, după ce au fost aduşi Axel Witsel, de la Zenit, şi Alexander Pato, venit din LaLiga, de la Villarreal.
International • Campionate • mutare
O nouă vedetă din Europa este dorită în China! Cât oferă Tianjin Quanjian pentru un interist
Foto: Guliver/Getty Images
Articol de Tibi Demeter — luni, 13 februarie 2017
{{text}}