Cornel Dinu (68 ani) a vorbit despre schimbarea de antrenor de la Dinamo și spune că a fost consultat de Ionuț Negoiță în luarea acestei decizii.
"Nu m-a surprins deloc plecarea lui Andone. Au crezut că un șoc va putea ajuta echipa care e aproape de a pierde un obiectiv important, play-off-ul.
Am avut o discuție cu Negoiță, mi-a zis că a luat această decizie, mi-a cerut păreea, dar nu m-am amestecat, e decizia lor. M-a întrebat dacă mă gândesc la vreun antrenor. Eu i-am spus că decizia nu-mi aparține", a spus Dinu, la TV Dolce Sport.
"Părerea mea este că Andone a fost puțin îndepărtat de fotbal în ultimul timp, am trecut și eu prin asta. N-a mai avut o continuitate, aproape un an de zile nu a mai antrenat și, când nu mai ai continuitate, nu mai poți avea certitudini în deciziile pe care le iei, iar asta s-a văzut în jocul echipei.
A schimbat prea mult formula de joc, tactica, iar asta demonstrează constanță" Cornel Dinu
{{text}}