Dortmund face achiziții și-n afara ferestrelor de mercato. Nu cumpără însă un jucător acum, ci un teren.
Este însă o mutare ce-l va scăpa pe Tuchel de obsesia faptului că oricând și oricum schemele sale pot fi urmărite în voie. Degeaba a încercat clubul să planteze pomi, să construiască garduri și să acopere zona cu prelate!
Borussia a decis să cumpere "dealul spionilor" in districtul Brackel, aflat chiar lângă terenul de antrenament, și trebuie să achite 326.900 de euro pentru o suprafață de 1476 mp. Dar nu va putea să-l dărâme, fiind zonă verde de protecție a unui cartier rezidențial, și, conform acordului cu firma imobiliară proprietară a colinei, e obligată să construiască pe acel teren. "Die Welt" susține că se va ridica o cabană, unde fotografii și ziariștii care vin să asiste oficial la pregătirile Borussiei să poată lua masa, nemairiscând să alunece de pe pante.
{{text}}