Ionuț Chirilă deplânge situația în care a ajus Dinamo, unde crede că marea problemă e constituită de strategia din ultimele sezoane, când oficialii s-au orientat doar către străini.
"Mi-e milă puțin de domnul Negoiță, pentru că nu reușește în fotbal, așa cum o face în celelalte afaceri. Managementul lui Dinamo este dezastruos de 4 ani de zile.
Dinamo uită că a trăit din jucători precum Tararache, Marius Niculae, Hîldan, Mitea, Marica, Lupescu, Răducioiu Ștefan Radu la Lazio, din ce a construit.
Zecile de milioane de euro au fost bani aduși de jucătorii construiți, nu de cei cumpărați.
La Dinamo s-a ajuns în cea mai precară situație a existenție sale. Se bat cu echipele care se luptă la retrogradare și riscă să nu intre în play-off.
Dinamo nu construiește și nu numește antrenori pe criterii de competență. Ca să ajungi la Dinamo, trebuie să treci prin toate etapele profesiei.
Așa s-a întâmplat cu Guardiola, care a urmat etapă cu etapă.
A plecat de la juniori, i s-a dat Barcelona B pe mână, iar apoi a ajuns la maturitatea de a manageria un imperiu precum Barcelona", a spus Chirilă la TV Digi Sport.
{{text}}