International   •   Campionate   •   ITALIA

Ronaldo a dezvăluit un episod amuzat din perioada în care a fost pregătit de Carlo Ancelotti la Milan: "Ronie, ce ştii despre Siena? Ce știi despre omul care o să-ți facă marcaj?"

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Tibi Demeter   —  sâmbătă, 18 februarie 2017

Brazilianul Ronaldo şi Carlo Ancelotti s-au aflat în prim-planul unui episod amuzat în perioada în care cei doi se aflau la AC Milan (2007-2008).

Superstarul a fost adus în iarna lui 2007 de către Adriano Galliani pentru a aduce un plus de valoare în atacul "rossonerilor".

Ronaldo a debutat ca titular în meciul cu Siena, pe care AC Milan l-a câştigat cu 4-3, într-un meci în care brazilianul a marcat două goluri şi i-a oferit o pasă de gol lui Ricardo Oliveira, în timp ce Maccarone a marcat un hat-trick pentru gazde.

Înaintea meciului cu Siena, Ancelotti a vrut să-l testeze pe brazilian, dar a primit un răspuns genial.


Carlo Ancelotti a început să discute cu atacantul echipei:

  • "Ronie, mâine eşti titular"
  • "Bine de ştiut, mister", a replicat Ronaldo.
  • Ancelotti, pe jumătate râzând: "Ronie, ascultă puţin, ce ştii tu despre Siena? Știi cine e cel care o să-ți facă marcaj?"
  • Ronaldo: "Nu ştiu, dar nu te supăra, Mister, omul care o să mă marcheze ştie cine sunt eu..." au încheiat cei doi dialogul spumos.

Ronaldo s-a ţinut de promisiune şi a înscris două goluri, în timp ce Bertotto şi Gastaldello, cei doi fundaşi centrali ai Sienei i-au reţinut cu siguranţă numele.

sursa: acmilan.com


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.