Sporturi   •   Ciclism   •   CICLISM

Contador şi Rasmussen neacceptaţi

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 09 august 2007

Câştigătorul Turului Franţei, spaniolul Alberto Contador, şi danezul Michael Rasmussen nu pot participa la cursa Hamburg Cyclassics, care este programată pe 19 august, deoarece organizatorii nu-i acceptă pe cei doi din cauza problemelor cu dopajul în care au fost implicaţi, informează bbcnews.com.



Alberto Contador nu poate participa la această cursă, deoarece a fost implicat în Operaţiunea Puerto, dopaj cu substanţe interzise, şi ulterior declarat nevinovat. Danezul Michael Rasmussen are aceeaşi problemă după ce echipa sa Rabobank l-a suspendat din Turul Franţei, pentru că a lipsit la testele antidoping efectuate înaintea Marii Bucle.



Directorul cursei Hamburg Cyclassics, Frank Bertling, a declarat: "Noi ne-am propus să nu avem în această competiţie niciun ciclist care a fost pe lista doctorului Fuentes".



Operaţiunea Puerto este o afacere în care a fost implicat doctorul Eufemiano Fuentes, care a fost acuzat în mai 2006, că a administrat substanţe interzise la 200 de sportivi pentru a le îmbunătăţi rezultatele din competiţii. Pe lista doctorului Fuentes au apărut 50 de ciclişti profesionişti printre care nume cunoscute ca: Alberto Contador (a câştigat Turul Franţei în 2007), Ivan Basso, Jan Ullrich sau Joseba Beloki (locul 2 în Turul Franţei în 2002).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.