Liga 1

FOTO Timpul e scump pentru "Guriţă" » Contra a venit la prezentarea de ieri cu un ceas de 23.000 €

Articol de Raed Krishan (foto), Victor Vrînceanu  —  Monday 20th of February 2017 12:00

Noul antrenor al lui Dinamo a avut o apariţie sobră ieri, la Săftica, la prezentarea sa oficială.

Cămaşă albă, deschisă la un singur nasture, cardigan bleu şi părul gelat. Anii petrecuţi peste hotare ca fotbalist şi ca antrenor îşi spun cuvântul. "Guriţă" are ceva din eleganţa şi lejeritatea decentă pe care o vezi la antrenorii din Spania sau din Anglia. Dacă prin vestimentaţie nu a ieşit foarte mult în evidenţă, Cosmin a impresionat cu ceasul său. Acesta a purtat un Hublot Big Bang Aero Bang Orange, model produs în ediţie limitată de doar 500 de exemplare. Preţul accesoriului este de aproximativ 23.000 €.

Adică salariul pe două luni şi ceva al celui mai bine plătit dinamovist, Adam Nemec. Atacantul slovac câştigă 10.000 € pe lună. Cu aceeaşi sumă va fi remunerat şi Contra în Ştefan cel Mare.

2.000.000 €a fost salariul anual al lui Contra la Guangzhou

Concurează cu Mutu ;)

Nu doar Contra este un împătimit al ceasurilor de lux. Directorul general al roş-albilor, Adrian Mutu, are o adevărată colecţie de accesorii de lux. În octombrie, la conferinţa de prezentare a "Briliantului" în postura de conducător, tot la Săftica, acesta a purtat un Audemars Piguet Royal Oak Selfwinding, din aur și oţel, care costă 25.000 €. Cu 2.000 € mai scump decât Hublotul lui Cosmin Contra.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.