După trei înfrângeri consecutive, "câinii", la debutul lui Contra, au găsit drumul spre victorie, graţie reuşitei lui Hanca, dar şi paradelor lui Penedo, la marile ocazii ale oaspeților.
E o vorbă tocită în fotbal: când echipa nu merge, schimbi antrenorul, să produci un şoc. A venit Cosmin Contra, de fapt să o scoată pe Dinamo din şocul care a dus-o în afara locurilor de play-off, cu şanse mici, dependente şi de alţii, de a reveni pe locul 6, unde s-a urcat Astra.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Iar Botoşanii aprigului Leo Grozavu, oaspeţii de aseară, erau la doar 3 puncte în spatele "câinilor", gata să profite de orice slăbiciune. Galeria a venit, fularele sunt sus. Se cântă. Se mai speră.
Penedo salvează repriza
Dar surpriză! Sau nu?! Moldovenii încep cu tupeu, sus, cu presing agresiv şi şarje viguroase spre treimea adversă. Dinamo are momente în care nu poate să iasă coerent din propria jumătate.
Singura soluţie a rămas cea veche, minge lungă spre Nemec.
Care e singur, căci nici Palici, nici Nistor, chiar şi Hanca n-au ideea care să aprindă maşinăria lui Dinamo. De Bumba nici urmă, pare pierdut undeva pe stânga, parcă e un puşti care a chiulit de la vreun curs şi n-are chef să fie prea vizibil.
Şi, normal, apar ocaziile, însă la poarta lui Penedo. Buş (10) scapă de Romera, e singur la 7 metri, vrea să rupă poarta. N-o nimereşte! Roman îl aleargă pe Filip, trage şi el pe lângă. Dinamo leagă o fază, dar abia după o jumătate de oră, când Nemec nu ajunge centrarea lui Nistor. Contra îi cheamă în faţă, parcă nimeni nu-l aude.
Băieţii lui Grozav se întorc în atac. Moruţan, puştiul de 18 ani, îşi permite un artificiu tehnic de efect printre fundaşii adverşi. Dinamo scapă fără gol graţie a două intervenţii consecutive ale lui Penedo, una la Kuku, alta la lovitura liberă a lui Roman, după o execuţie pe care scria vinclu. Noroc cu pauza. Şi Dinamo iese cu tabela curată spre vestiare.
Buş ratează, Hanca îl "răzbună"
Dinamo începe cu furie. Botoşănenii nici nu apucă să se aşeze pe teren că Hanca e singur cu Albuţ, după o fază lucrată de Palici şi inteligent continuată de Nemec. Dar mijlocaşul dinamovist trimite mingea pe lângă poartă. La fel şi Palici, un minut mai târziu, servit excelent de acelaşi Hanca. Două ocazii mari, la care poarta a fost prea mică pentru "câini".
Se joacă pe contre. Remiza n-ar ajuta pe nimeni. Moruţan mai inventează un artificiu, Buş nu e pe recepţie. A trecut o oră şi Dinamo n-a tras încă pe poartă! Nistor deschide jocul, Hanca trimite în diagonală, plonjonul lui Nemec vine prea târziu.
Dincolo, Buş e iar singur cu Penedo. Se face linişte. "Şeptarul" oaspeţilor se pierde însă cu firea şi e blocat din nou de Penedo, care mai repară o gaură din centrul defensivei lui Contra.
Galeria cântă, tobele bat ritmul unei inimi care nu vrea să renunţe. Îl aude şi Hanca. Acesta, după un aut banal, se rupe de Miron şi de data asta nimereşte şi poarta, şi plasa: 1-0!
Botoşaniul nu renunţă. Presează iar. Dinamo se apără, aruncă mingile să iasă din chinga portocalie ce strânge tot mai tare. Elevii lui Contra tremură, se clatină. Buş (87) îşi face loc, trage de la 10 metri. Penedo scoate. Kuku e la numai 6 metri! Dă în plasa laterală!
Contra abia mai respiră. Grozavu şi ai lui îşi smulg părul de nervi. Parcă nu se mai termină. După patru minute de prelungiri vine fluierul ca o izbăvire. Dinamo câştigă primele puncte din 2017 şi o "Guriță" de oxigen.
Botoşaniul a punctat doar la impresia artistică, dar a rămas în urmă. "Câinii" mai trag speranţe, însă play-off-ul e tot departe. Depinde de Astra, depinde de ciocnirea următoare. Cu Craiova.
Bumba titular
Contra n-a schimbat foarte mult după instalarea la Dinamo. În afara sistemului, preferatul lui "Guriță", roș-albii trecând la 4-2-3-1 după ce-au jucat 4-3-3 sau 3-4-3, tehnicianul i-a dat încredere lui Claudiu Bumba, care a fost titularizat. Fotbalistul mai jucase și cu Concordia (1-2), doar 12 minute.
Vașvari, iertat
Căpitanul Botoșaniului, Gabriel Vașvari, a fost iertat de al doilea cartonaș galben, în minutul 20, ceea ce i-ar fi atras automat eliminarea. În minutul 11, a fost avertizat pentru un fault asupra lui Palici, apoi, în minutul 20, după ce a fost contrat tare de Nistor a căzut și a făcut henț intenționat, reținând mingea la mijlocul terenului.
Dinamoviștii au protestat că Vașvari nu a primit și al doilea "galben", mai ales că Feșnic a dictat henț și minge pentru gazde. Chiar și Leo Grozavu era resemnat pe margine vizavi de reacția mijlocașului, dar el a putut continua pe teren.
Primit cu indiferență
Doar 4.493 de spectatori aseară, la meciul de debut ca antrenor la Dinamo pentru Cosmin Contra. Cel puțin în prima parte a partidei, suporterii n-au avut nicio reacție la adresa noului tehnician. Fără susținere, fără apostrofări, de ultimele având parte patronul Ionuț Negoiță.
Roș-albii se pregătesc, în schimb, pentru Derby-ul de România de pe 1 martie, returul semifinalei Cupei Ligii, după 4-1 în tur cu Steaua. Dinamoviștii au 8.300 de bilete în peluza de pe Național Arena, un tichet costă 15 lei. De ieri se vând și la casele celui mari mare stadion al României, în afară de cele din Ștefan cel Mare.
Ce a spus Contra după meci:
- "Nu mai am voce, foarte greu a fost! Botoşani e o echipă excelentă, pusă bine pe teren de Leo. Am făcut greşeli la ocaziile lor. Am adus un suflu nou, nu puteam să schimb prea multe"
- "Adversarul a început mai bine, dar am relansat, i-am liniștit pe băieții mei, am schimbat sistemul și-am arătat altă față. În a doua parte ne-am mișcat bine"
- "De obicei, intru cât mai repede la cabine după meci fiindcă stau în tensiune și am nevoie de 4-5 minute cu mine însumi. De aceea n-am mers la galerie. Victoria este dedicată tuturor celor din tribune și tuturor dinamoviștilor"
- "E și victoria lui Ioan Andone, i-o dedic și lui, și familiei mele pe care am lăsat-o în Spania ca să vin la Dinamo. Trebuie să ne remediem urgent toate greșelile ca să fim în play-off. Trebuie să câștigăm cele două meciuri până la final și cred că vom fi acolo. Dacă facem erori cu Craiova precum am făcut cu Botoșaniul, nu vom mai fi iertați"
- "Trebuie să ne mișcăm repede pentru un portar după accidentarea lui Brănescu, iar Cerniauskas ar fi cea mai bună soluție. A mai fost aici, știe ce se cere, cunoaște și limba română"
Ce a spus Grozavu după meci:
- "Am jucat bine, am avut multe baloane în atac, diferența s-a făcut la calitatea jucătorilor"
- "Buș trebuia să marcheze, dar n-a fost inspirat, cum n-au fost nici colegii lui. Astea sunt posibilitățile noastre de acum. Am făcut antrenamente pe teren înghețat. Așteptăm un alt suflu pe viitor"
- "Nu ne descurajăm din cauza acestui eșec. Nici dacă băteam Dinamo nu eram sigur în play-off"
"S-a văzut o altă motivație din partea băieților. Se pare că acesta a fost șocul așteptat de echipă, venirea lui Cosmin. Cu Craiova vrem să jucăm tot pe Național Arena. Cerniauskas poate fi o variantă de portar, e pe listă, decidem zilele viitoare"
Adrian Mutu, director general Dinamo"Botoșaniul și-a jucat ultima carte și s-a văzut. Dacă ne ajută Dumnezeu să câștigăm și ultimele două meciuri, suntem în play-off. La pauză, domnul Contra ne-a zis că suntem Dinamo și trebuie să mergem peste adversari. A avut dreptate"
Dan Nistor, mijlocaș Dinamo"Nu suntem îngrijorați în perspectiva derby-ului cu Craiova, putem să câștigăm și să luăm 3 puncte importante. Jucăm fotbal când avem presiune"
Sergiu Hanca, mijlocaș Dinamo
1-4a fost raportul șuturilor pe poartă, aseară. La șuturile la poartă: 5-10. La cornere: 2-6
{{text}}