Atacantul clubului Real Madrid, Karim Benzema a fost amendat după ce în iarnă s-a fotografiat ținând în mână o iguană.
Totul s-a petrecut în luna decembrie a anului trecut în vacanța jucătorului din insula Martinica, teritoriu care aparține Franței.
Jucătorul francez a împărtășit atunci momentele frumoase cu fanii săi, postând pe un site de socializare fotografii în care apărea el în pantaloni scurți, cu ochelari de soare pe nas și având în mână o iguană.
Ținând cont că iguana este o specie pe cale de dispariție în Martinica, protejată prin decret ministerial încă din 1989, oficialii Natural Park, unde a avut loc incidentul au sesizat cu un proces-verbal parchetul care a demarat investigații în acest caz. În urma efectuării cercetărilor, procurorul de caz a stabilit că Benzema este vinovat și la obligat pe acesta la plata unei amenzi.
Benzema a primit vestea în cantonamentul "galacticilor", Real Madrid urmând să întâlnească în această seară în deplasare replica formației Valencia într-o restanță a campionatului spaniol.
În vârstă de 29 de ani, atacantul francez a evoluat în acest sezon în 29 de partide în toate competițiile marcând 13 goluri. Acesta evoluează la clubul madrilen din 2009.
sursa: fourfourtwo.com
{{text}}