Fotbal   •   Liga 1   •   Dinamo

Contrarevoluție la Dinamo » Cosmin a schimbat radical antrenamentele "câinilor", cucerindu-i pe noii săi elevi

Articol de Victor Vrînceanu   —  joi, 23 februarie 2017

Cosmin Contra este "principalul" lui Dinamo de o săptămână, dar deja a impresionat pe toată lumea din Ştefan cel Mare. Nu neapărat prin victoria cu Botoşani, vitală pentru accesul în play-off, ci mai ales prin filosofia sa de antrenorat.

Gazeta a discutat cu mai mulţi oameni din anturajul "haitei", pentru a afla metodele de lucru ale lui Contra şi vă prezintă mai jos câteva concluzii:

1. Ţine un speech de 15 minute înainte de fiecare antrenament, în sala de şedinţe, pentru a le explica fotbaliştilor săi fiecare parte a pregătirii din ziua respectivă. Cosmin detaliază cu markerul pe tablă ce fel de exerciţii vor face şi de ce doreşte ca echipa să lucreze respectivele lucruri. Ţine foarte mult ca elevii săi să conştientizeze pregătirea şi nu să se antreneze robotic, cu mintea în altă parte.

2. "Guriţă" pregăteşte foarte mult presingul agresiv după pierderea mingii. Consideră că e extrem de importantă recuperarea imediată a balonului pierdut, în genul filosofiei lui Guardiola. Cere elevilor săi să rămână sus, să sufoce adversarul, chiar dacă nu mai au mingea.


3. Tehnicianul de 41 de ani a avut discuţii individuale cu toţi fotbaliştii lui Dinamo, pentru a le transmite ce aşteptări are de la fiecare şi pentru a le fixa obiectivele individuale pe care trebuie să le atingă prin pregătire. A discutat chiar şi cu puştii de la Dinamo II care doar se antrenează cu echipa mare.

4. Dacă un fotbalist nu execută corect un exerciţiu, opreşte antrenamentul pentru a-i explica ce vrea, calm, fără nervi, dar în stilul său agitat. Gesticulează mult şi bate energic din palme pentru a-i monta pe jucători.

10.000 €salariul lunar al lui Contra la Dinamo

"Cred că Dinamo va rata play-off-ul. Dacă voiai să te desparți de Andone, făceai lucrul ăsta în iarnă, nu după două etape în care l-ai ținut sub presione!"

Ianis Zicu, la DolceSport


"Mutu vrea să antreneze!"

Ex-selecţionerul Victor Piţurcă a confirmat dezvăluirile Gazetei, cum că directorul general Adrian Mutu își dorește să ajungă tehnicianul lui Dinamo. "Nu vreau să vorbesc despre omul Mutu. Eu spun doar că s-a schimbat ceva în rău de când a ajuns la Dinamo. Îi ştiu caracterul şi ştiu ce urmăreşte. El vrea să antreneze, a mai făcut-o la o echipă, dar tot aşa, ascuns, pentru că nu are licenţă. Nu are nici experienţă ca oficial şi a dat şi declaraţii care au stricat atmosfera. S-a schimbat tot de când a sosit el", a spus Piţi la DigiSport.

A ales Cosmosul

Mijlocaşul spaniol dorit de Contra, Javi Marquez, a declinat oferta lui Dinamo, în favoarea celor de la NY Cosmos. Fostul jucător al celor de la Granada a acceptat oferta americanilor, unde va primi un salariu lunar de 30.000 € pe lună. "Câinii" îi făcuseră mijlocaşului o ofertă de 8.000 € pe lună.

"Steaua (oricare ar fi ea)"

Steaua şi Dinamo se duelează pe 1 martie în returul semifinalelor Cupei Ligii, iar dinamoviştii au pus în vânzare biletele la casele din Ştefan cel Mare. Roş-albii au început deja tradiţionalul război al ironiilor şi au lipit pe peretele casei de bilete o foaie pe care este scris mesajul: "Steaua (oricare ar fi ea) - DINAMO" şi preţul tichetelor, 15 lei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.