Europa League

Jucătorii Astrei nu-și revin după eliminare: "Am fost frustrați, pentru că am simțit că putem câștiga" » Au vorbit cu arbitrul

Foto: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 24 februarie 2017

Filipe Teixeira s-a arătat extrem de dezamăgit după ce Astra a pierdut meciul cu Genk din deplasare, 0-1, și automat a ratat și calificarea în optimile de finală ale Europa League, după ce în tur scorul a fost 2-2.

"Suntem dezamăgiți, triști că n-am putut merge mai departe. Cred că aveam posibilitatea să facem asta. Am simțit că putem marca, putem câștiga meciul. Cred că am jucat destul de bine. Am fost frustrați pe teren, pentru că am simțit că puteam câștiga. E o seară tristă!

Arbitrul a fost mult în favoarea lor. Și acasă am simțit la fel. Am vorbit cu arbitrul foarte mult și îi spuneam că se trage de timp. Până la urmă a dat doar 4 minute de prelungiri. Ne va fi greu să ne revenim acum", a declarat Teixeira la TV Dolce Sport.

"Felicitări, Astra! Minunat spirit de sacrificiu! Munca grea în miez de noapte , dorința de a se bate pentru șansa lor pana in minutul 94 pe mine m-au impresionat! Bravo băieți! Din păcate, cred ca Șumi a avut dreptate cu arbitrajul, "ciupelile" astea repetate pentru gazde lasă urme!"
Ciprian Marica

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.