Stranieri

Interviu emoționant cu Florin Andone: "Am fost un dezastru. Nu voiam să vorbesc cu nimeni, îmi venea să plâng"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 24 februarie 2017

Florin Andone e cel mai în formă jucător de la Deportivo La Coruna, cu 7 goluri, însă în ultimele 3 meciuri din La Liga echipa sa a pierdut, fiind în acest moment la trei puncte peste primul loc care duce în liga secundă.

Atacantul român în vârstă de 23 de ani își asumă ultimele rezultate dezamăgitoare ale echipei sale și a acordat un interviu emoționant pentru Radio Marca Coruña.

"Știu că nu mi-a ieșit nimic și am jucat dezastruos în ultimele minute. Nici fanii nu ne mai înțeleg. Ar trebui s-o facă pentru că suntem și noi oameni. Timp de două-trei zile am fost un dezastru. Nu voiam să vorbesc cu nimeni.

Eram acasă când am văzut rezumatul meciului cu Alaves (n.r. scor 0-1) și îmi venea să plâng din cauza șanselor pe care le-am avut și de care n-am profitat, mai ales că nu i-am făcut fericiți pe fanii care sunt alături de noi. După meci nu mă gândeam decât să dispar, să intru în vestiar și să fiu în altă lume. E o greșeală pe care nu o vom mai repeta", a declarat Andone.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.