Natatie

Un triplu campion olimpic, mesaj disperat: ”Am probleme mintale. Ajutați-mă!”

Articol de Marian Ursescu  —  Saturday 25th of February 2017 12:00

Acesta e mesajul unui fost triplu campion olimpic care a ajuns într-o stare jalnică din cauza problemelor cu alcoolul.

Grant Hackett, înotătorul care avea Australia la picioare după ce la Sydney, în 2000, devenea campion olimpic la 1.500 de metri liber, trece acum printr-o situație delicată din cauza problemelor sale cu băutura.

La 36 de ani, fostul înotător a fost protagonist săptămâna trecută al unor evenimente neplăcute în care, beat fiind, a distrus totul, s-a bătut cu fratele său și a fost chiar arestat! Dându-și seama de gravitatea faptelor, el face apel la cei din jurul său și mulțumește familiei că nu l-a părăsit.

"Este cea mai grea săptămână din viața mea, dar sunt norocos că am niște părinți extraordinari, care mă susțin, în ciuda suișurilor și coborâșurilor mele. Știu că am probleme mintale și tocmai de aceea cred că am nevoie de ajutor", a declarat Hackett.

Australianul a intrat în depresie după ce a divorțat, refugiindu-se în alcool. Săptămâna trecută a avut o criză majoră, în urma căreia a ajuns să se bată cu fratele său, Craig. A dispărut chiar de acasă pentru 24 de ore, dar a fost găsit de tatăl său.

La scurt timp, fostul înotător a postat o poză pe Instagram care-l arată cu un ochi umflat și vânăt, acuzându-și pentru asta fratele. "Familia noastră a fost întotdeauna prioritate, ne-am împăcat", a scris Grant apoi.

În 2014, Hackett a mai suferit un program de detoxifiere generat de dependența de somnifere.

10titluri mondiale în bazin lung și 7 în bazin scurt are Grant Hackett în carieră. La palmaresul său se adaugă 7 medalii olimpice: 3 de aur, 3 de argint, una de bronz

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.