Stranieri

VIDEO Lunetistul flamand » Tielemans, puștiul teribil al lui Anderlecht, e mortal când trage de la 30 de metri

Articol de Theodor Jumătate  —  Monday 27th of February 2017 12:00

La 19 ani, Youri Tielemans e cel mai promițător talent belgian.

Playmakerul lui Anderlecht are un sezon ieșit din comun: 17 goluri și 10 pase decisive în toate competițiile (12+8 în ProLeague). Și toate reușitele lui sunt de pus în ramă.

Click aici pentru VIDEO!

Etapa trecută, la 4-1 cu Oostende în deplasare, mijlocașul nici nu a fost titular. A intrat după o oră, apoi, în doar două minute (67-69), a fost MVP, cu două "rachete" de la 30 de metri.

La 2-0 cu Genk, Tielemans a mai dat un gol. Aproape identic. În minutul 59, a șutat tot de la 30 de metri. Altă folha-seca: 123 km/h! Portarul Ryan a văzut mingea, dar n-a putut-o opri în drumul spre plasă.

Aseară, Chipciu n-a lipsit din formula de start a violeților. A fost schimbat în minutul 63. Stanciu, rezervă, al 3-lea meci în campionat. A jucat doar în ultimele 7 minute.

Al doilea "galben"

După două partide începute pe bancă, Răzvan Marin a fost ieri titular la Standard. A vrut să iasă în evidență, a tras primul la poartă (în minutul 2, pe lângă), șutând încă o dată peste transversală înainte de pauză. Entuziasmul său i-a adus și un cartonaș galben (33), la un fault din spate. Al doilea avertisment în Belgia. A fost înlocuit în final (85). Standard n-a învins nici acum: 2-2 cu Mechelen, are doar un succes în ultimele 10 meciuri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.