Box

Presa din Canada a făcut un anunț important: "Mulțumim pentru tot, Lucian Bute!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 27 February 2017

Ultima înfrângere a lui Lucian Bute, suferită sâmbătă dimineața prin KO în fața columbianului Eleider Alvarez, i-a determinat pe jurnaliștii canadieni să declare că ar fi momentul ca pugilistul să pună punct carierei sale, nu înainte de a-i mulțumi pentru toate victoriile importante realizate de acesta în decursul anilor trecuți. 

"Lucian Bute a fost un dar divin pentru boxul canadian. A fost un tip prietenos, simpatic, un domn, un pugilist fără pereche. Quebec-ul s-a îndrăgostit de el. A boxat în 13 meciuri de titlu mondial, a umplut arenele şi a servit drept model pentru generaţiile care vin din urmă.

Ne-a făcut pe toţi să visăm prin victoriile sale, prin loviturile sale la ficat, devenite legendare, apărările de titlu mondial care păreau interminabile. Pentru moment, am crezut că e cel mai bun, cel mai mare. Apoi a apărut Carl Froch.

"Apoi lumea a crezut în el,(...), a crezut că poate reveni. A revenit, într-adevăr, însă nimeni nu credea că mai era cel mai bun. Publicul nu l-a părăsit niciodată", au scris canadienii de la Plus.lapresse.ca

Ziariștii canadieni sunt de părere că Lucian Bute, care mâine va împlini 37 ani, ar trebui să ia decizia de a renunța la boxul profesionist. 

"Nu e nimeni în anturajul lui care să-i amintească acest adevăr simplu? Că nu mai are nimic de demonstrat? În cele din urmă, îi mai rămâne un singur lucru de dovedit, că ştie să se oprească la momentul potrivit.

Acest moment este acum. Nu mai are nimic de câştigat, nimic de dovedit, însă mult de pierdut. Trebuie să-i mulţumim acestui mare campion. Să sperăm că va înţelege aceste cuvinte. Mulţumim pentru tot, Lucian!", au scris aceștia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.