Ivan Patzaichin a rememorat la Piatra-Arsă momentul Munchen '72, dar şi alte secvenţe care i-au marcat cariera
Piatra-Arsă ruptă în două. "Pe vremea cînd eram sportiv" şi "după '90". Pentru Ivan Patzaichin, există însă un fir trainic care leagă cele două perioade. Marele campion, acum antrenor, tratează prezentul şi nostalgia cu acelaşi zîmbet deschis. Continuă să urce pe schiuri şi să alunece alături de elevii săi. Le conduce mişcările în faţa simulatoarelor, dar gîndul îi fuge la canoea adevărată şi la apă. Joacă rummy împreună cu băieţii şi îşi aminteşte de distracţiile de acum 30 de ani.
- Cum a fost povestea cu pagaea?
- Care pagae?
- Aia ruptă.
- A fost cum a fost, cum ştii şi tu.
- Mai spuneţi-o o dată!
În 1972, Patzaichin a cucerit titlul olimpic la canoe 1 pe 1.000 de metri. O istorie cu ghinion, dramă, suspans, dar la capătul căreia a învins, ca în poveşti, binele. "În serii, mi s-a fisurat pagaea. La puţin timp după start. Unde? Longitudinal. Regulamentul spunea că trebuia să ai şi vîslă de rezervă, iar dacă se întîmpla ceva în primii 30 de metri, ridicai braţele, cursa se oprea şi se relua după ce se remedia stricăciunea. Eu am ridicat pagaea, dar n-a văzut nimeni! Bine, eu cred că n-au vrut să vadă:-) Am stat ce am stat aşa, dar cînd mi-am dat seama că nu mă bagă-n seamă, am continuat. S-a spus că am vîslit cu panoul bărcii. N-a fost aşa. Cu pagaea ruptă am terminat cursa. Am venit la vreo 3 minute după cel dinaintea mea. Publicul mă aplauda a încurajare, credeau că atît pot:-) Apoi am făcut contestaţie, am tras în recalificări şi am cîştigat şi finala!".
Tupeu de puşti
Avea 22 de ani şi era la a doua Olimpiadă. În 1968, a concurat la Mexico exact cînd mai avea o lună pînă la majorat. La simplu a condus cursa pînă la 950 de metri. "Nu-mi venea să cred că sînt primul", îşi aminteşte Ivan şi uimirea de acum patru decenii îi revine pentru o clipă pe chip. "Şi m-am blocat. N-aveam experienţă, parcă mi s-a pus un văl pe ochi. Pe 50 de metri m-au depăşit şase concurenţi. Cînd am coborît din barcă, eram înţepenit de spate. Ai noştri s-au speriat. Peste o oră era dublul. Aiurea, m-a frecţionat doctorul cu nişte alcool de mi-a desfundat şi creierii şi peste 10 minute ieşeam pe ponton. Nu mai aveam nici pe dracu'!". Alături de Serghei Covaliov, cîştiga atunci la canoe 2-1.000 de metri. Prima sa medalie de aur olimpică.
Ceaţă şi teamă
Afară ninge viscolit. În hotel e cald, aproape exagerat. Ai senzaţia de cocon. Că orice s-ar dezlănţui dincolo de uşa cabanei, nu ţi se poate întîmpla nimic. Şi poveştile curg, cu aceeaşi savoare. "Eram odată în cantonament aici, la Piatra-Arsă", spune Patzaichin. "Am avut sîmbăta liberă şi am zis, împreună cu cîţiva colegi, să urcăm la Omu. Cînd am plecat, era senin. Zăpadă normală. Pe drumul de întoarcere, s-a pornit ninsoarea. Şi ceaţa. Ca să nu ne rătăcim, ne-am ghidat după stîlpii de la telecabină. Omătul era aşa de mare, că abia li se mai zăreau vîrfurile. Unul din noi stătea lîngă stîlp, iar ceilalţi mergeau pînă la următorul, vreo 50 de metri. Cînd ajungeau, venea şi cel care rămăsese în urmă. Şi tot aşa. Cînd am intrat în cabană, eram terminaţi!".
- Am auzit că alergaţi din Sinaia pînă la Babele...
- Nu, pînă aici, la Piatra-Arsă.
- Adică urcaţi Furnica în alergare?
- Păi, ce avea?!
"Eram odată în cantonament la Pîrîul Rece, împreună cu fotbaliştii de la Sportul Studenţesc". Exact ca o poveste, totul începe cu "A fost o dată". "Erau Coraş, Cazan, Iorgulescu. Hagi abia venise. Noi alergam cîte 20-25 de kilometri pe zi, iar ei făceau vreo 8. La vale:-)", surîde Patzaichin.
Regretul etern
Şi după 31 de ani, regretul său uriaş rămîne Olimpiada de la Montreal. "Atunci am vrut aur şi nimic altceva. Un fel de totul sau nimic. La mia de metri, pornise un rus ca din puşcă. Pe la jumătate, avea 6 secunde în faţă. Mi-am zis: «Pe ăsta nu-l mai prind!». Şi m-am luat după el, am tras tare. Doar că el a cedat pe final şi am cedat şi eu. Au venit alţii din spate, ne-au depăşit. A cîştigat iugoslavul Matja Ljubek, care fusese tot timpul al patrulea". Zîmbetul s-a strîns, trist, în colţul gurii.
"Dom' profesor, mîine cînd ieşim?", se aude o voce nerăbdătoare. Prezentul cîştigă lupta cu amintirea. "Stretching la 7 jumate!", anunţă Patzaichin. "Apoi schi. Mărim porţia!'. Medaliile de la Beijing aşteaptă să fie cucerite. De cei antrenaţi de Ivan. Cel care mereu venea de la Olimpiade şi Mondiale cu cîte un aur. Măcar.
{{text}}