GSP special   •   Investigatie   •   INVESTIGAȚIE

#FOOTBALLLEAKS Stan și Adamescu nu erau de ajuns! Cum a investit la Oțelul un grup condus de un român acuzat că se ascunde de Fiscul australian » Acuze șocante: “Ne-am retras din club pentru că trucau meciuri”

Articol de Costin Ștucan   —  marţi, 28 februarie 2017

În iulie 2014, clubul Oțelul Galați era în insolvență, răvășit de managementul care a transformat încasări de 22 de milioane de euro în datorii de câteva milioane. Narcis Răducan părăsise clubul, iar deciziile erau luate de administratorul special Lucian Ciofoaia, care a fost acuzat de Marius Stan că era de fapt omul familiei Adamescu, fiind plătit cu 40.000 de euro pe lună. 

Cu trei săptămâni înaintea începerii sezonului de Liga 1, ultimul din istoria clubului la acest nivel, șansele ca echipa să participe în campionat erau extrem de mici. Datoriile se adunaseră sufocant. Unele erau din mandatul lui Marius Stan, altele proaspete, din administrația familiei Adamescu.

FOOTBALL LEAKS: OȚELUL LA VÂNZARE PE MAIL

Un email aflat în baza de date Football Leaks, cea mai mare scurgere de informații din istoria fotbalului, pune acea vară într-o nouă perspectivă. În plin conflict dintre Marius Stan și Alexander Adamescu, Gazeta publică astăzi noi informații despre alte persoane controversate care au controlat sau au vrut să controleze Oțelul.


Pe 5 iulie 2014, campioana României din 2011 a fost oferită la vânzare unui fond de investiții, Doyen Sports.

Cel care pune clubul pe tarabă este un impresar nigerian!

În mesajul său, Oni Babatunde Irewole se recomandă asistentul impresarului german Christian Stecher. “Căutăm un investitor care să investească sau să preia unul dintre cluburile din Europa pe care le reprezentăm, Oțelul Galați din România, care este acum în criză financiară (2,5 milioane de euro). Clubul este de vânzare pentru mai puțin de 500.000 de euro, iar noul proprietar trebuie să plătească datoriile”, le scrie africanul celor de la Doyen, un fond controversat care se ocupă de drepturile de imagine ale lui Beckham, Usain Bolt și Neymar.

Două zile mai târziu, pe 7 iulie, Jose Felix, PR-ul de la Doyen, răspunde și îl anunță pe Babatunde că “după ce am vorbit cu managementul firmei, mi s-a spus că din păcate nu suntem interesați de propunerea dumneavoastră”.


De ce era, însă, clubul Oțelul scos la vânzare de niște impresari și cine îi autorizase să facă asta?

Contactat de Gazetă, nigerianul Babatunde Irewole a invocat perioada “lungă” scursă din 2014 și până acum. “Nu-mi mai aduc aminte, dar am lucrat direct cu clubul. Am un prieten care lucrează pentru Doyen, aveam nevoie de un investitor. De aceea am vorbit cu Doyen. Dar nu au fost interesați”.



Oni Babatunde Irewole, un impresar nigerian necunoscut. Sursă: Facebook

Șeful său, Christian Stecher, spune, însă, că Babatunde Irewole nu era autorizat de el să trimită acel email! Stecher reprezenta deja un misterios investitor român stabilit în Australia, aparent întors special în România să se ocupe de Oțelul.

De aici, începe un lanț de evenimente care se unesc în două puncte: controversa și asocierea cu lumea întunecată a trucării de meciuri.

Nigerianul: retragere din cauza blaturilor

Cu reședința în Berlin, impresarul german Christian Stecher deține CS Sports, o firmă măruntă din piața fotbalului mondial. În Germania, a fost, însă, vecin de gard cu Abdilgafar Ramadani, impresarul macedonean care l-a reprezentat pe Laurențiu Reghecampf în Bundesliga și care acum controlează cei mai importanți jucători de la Academia Hagi.



Christian Stecher, impresarul german care a activat ca oficial de club în Polonia, deși FIFA consideră această poziție un conflict de interese. Sursă: Facebook

Stecher are și el conexiuni în România: “Îl știu pe Gigi (n.red. - Becali), pe Anamaria (n.red - Reghecampf), pe Bogdan Mara. Știu pe toată lumea. Îl știu și pe Narcis (n.red. - Narcis Răducan). Am adus un jucător la un club de-al lui, înainte de a fi el la Galați. Nu mai știu exact unde. Am un birou în România, unde lucrează colaboratorul meu Andrei Rusu”.

Potrivit propriilor declarații, neamțul a ajuns la Oțelul adus de un român din Australia căruia nu vrea să-i divulge numele. Niciunul nu a semnat vreun act care să certifice implicarea lor în club!

“Am vrut să preluăm clubul Oțelul Galați și investitorul ne-a rugat pe noi să ne ocupăm de partea sportivă. De partea de management. Să angajăm jucătorii, să aducem antrenor. Am adus un antrenor german și niște jucători germani și apoi… (râde)…apoi, după trei luni ne-au dat afară de acolo”.

  • Reporter: Cine v-a dat afară?
  • Stecher: Un fost vicepreședinte. Dacă-mi spuneți câteva nume, îl cunosc…Nu e Narcis, Narcis e foarte în regulă. Nici Burcă…Lucian Ciofoaia e numele lui.

Ciofoaia era administratorul special al clubului.

Stecher continuă: “Investitorul român din Australia a băgat niște bani la Oțelul. A plătit spre exemplu cantonamentul, dar în cele din urmă a spus că nu vrea să lucreze cu oameni care intră în vestiar înainte de meci și le spun jucătorilor că nu au cum să le plătească salariile. Așa a început totul, iar investitorul a spus clar: “Gata, nu mai dau bani”.

În vara lui 2014, clubul nu mai avea bani.

“Știu că au fost în Champions League și au făcut 10 sau 15 milioane, apoi banii au dispărut…Primarul (n.red. - Marius Stan) a investit toți banii în campania lui electorală pentru a fi ales. Asta am auzit”, spune Stecher.

Germanul susține că nu-și mai amintește de unde a primit informația, dar știe că Andrei Rusu, colaboratorul său, îl ținea la curent cu noutățile din fotbalul românesc.

În ciuda crizei, după venirea investitorului român și a colaboratorilor săi impresari, Oțelul a adus un antrenor german, pe Michael Weiss, și o puzderie de jucători. Conform datelor Transfermarkt, la Galați au aterizat în acel sezon 36 de fotbaliști. Toți au semnat fără sume de transfer, însă nimeni nu știe valoarea comisioanelor încasate.

Subalternul lui Stecher din Nigeria, Babatunde Irewole, confirmă și el situația dezastruoasă din club în vara lui 2014: “Am dus un jucător de-al meu acolo. Pe Benjamin Onwuachi. A jucat două săptămâni. Nu aveau bani să plătească jucătorii. Au reziliat contractul”.

Nigerianul are, însă, o versiune diferită pentru ieșirea de la Oțelul a grupului lui Stecher.

Una șocantă: “Persoanele cu care lucram au decis să iasă din afacerea cu Oțelul pentru că era vorba despre trucare de meciuri. Clubul era implicat în trucare de meciuri”.

  • Reporter: Oțelul?
  • Impresar: Oțelul, da.
  • De unde știați?
  • Contactul meu din România mi-a spus asta, de aceea am ieșit din club.
  • Cine anume?
  • Nu-mi aduc aminte. A trecut mult timp.

Neamțul: meciul trucat în Polonia, cu români

Declarația lui Babatunde Irewole produce o conexiune curioasă.

În ianuarie 2015, la trei luni după ieșirea de la Oțelul, șeful său, Christian Stecher, era deja manager general al clubului polonez de liga secundă Flota Swinoujscie, lucru care contravine regulamentelor FIFA, el fiind și intermediar de jucători. Germanul n-a venit în Polonia cu mâna goală. L-a adus antrenor pe Laurențiu Tudor, fostul secund al lui Laurențiu Reghecampf de la FC Snagov, și mai mulți jucători români: Marius Tomozei, Marius Bâtfoi, Raphael Stănescu şi Andrei Voineag.



Jucătorii români de la Flota, pe malul Mării Baltice. Sursă: Flota

Toți fuseseră jucătorii lui Tudor la Snagov, Râmnicu Vâlcea sau Ștefănești.

După o lună, toți erau plecați din club. UEFA a avertizat Federația poloneză că un meci amical disputat de Flota în Berlin, contra lui Babelsberg, a fost aranjat pentru pariuri! Stecher, Tudor și secundul său, Valentin Ivan, au fost suspendați preventiv. Cotidianul Bild a scris că pe fir au intrat și procurorii germani de la Bochum.

Românii au plecat imediat din Polonia și nu au mai apucat să fie audiați.

Stecher a mers la federația poloneză pentru a da explicații. A acceptat să discute cu Gazeta despre cazul Flota și își susține nevinovăția:

“Am adus niște jucători la Flota, eram director sportiv. Până la urmă, nu cred că a fost o decizie bună să aduc un antrenor român. Nu vreau să arăt pe nimeni cu degetul, dar a fost un scandal mare. Am mers de două ori la comisii. Mi-au spus apoi să nu-mi fac griji, nu e nicio problemă. După prima întâlnire și-au dat seama că sunt un impresar obișnuit. Ce pot să vă spun este că, în timp ce eu am mers la comisie, ceilalți nu au mers”.

Stecher se delimitează de Tudor, antrenorul adus de el: “Ne-am întâlnit după un an în Antalya și a trecut pe lângă mine fără să mă salute”.

De ce l-a numit, însă, la Flota pe finul fostului primar din Snagov, Apostol Mușat?

“Mi-a fost recomandat de investitorul israelian care preluase clubul (n.red. - un misterios om de afaceri pe nume Gil Shalit). El doar investea, nu avea idee ce făcea antrenorul. Voia inițial să aducă german, dar apoi a venit Tudor. A fost norocul lui Tudor și probabil ghinionul nostru”, explică Stecher.

Când a semnat cu Flota, Tudor avea deja un trecut marcat de legături cu meciuri suspecte. În 2012, Gazeta a scris despre implicarea lui în mai multe partide dubioase jucate de FC Snagov. În investigație apărea și numele israelianului Eran Baruch, un om de afaceri stabilit în Snagov, înrudit cu familia Reghecampf și bun prieten cu nașul lui Tudor, fostul primar Mușat.



Laurențiu Tudor, poreclit și "Doctorul", în cantonamentul clubului polonez Flota, după ce a fost adus de impresarul care s-a ocupat și de Oțelul. Sursă: Flota

Întrebat dacă Baruch are vreo legătură cu venirea lui Tudor la Flota, impresarul german Stecher a răspuns: “Nu vă pot spune. Vă rog să mă înțelegeți”.

Plecat din Polonia, Tudor s-a întors în țară și în prezent este investigat din nou, de data aceasta de FRF, într-un alt dosar legat de trucare de meciuri!

Aparent, Flota a rupt legăturile cu Stecher și investitorii săi. Gazeta a descoperit, însă, că subalternul impresarului german, Oni Babatunde Irewole, susține pe profilul său de LinkedIn că este în continuare scouter pentru clubul polonez!

Babatunde e cel care oferea clubul din Galați la vânzare și care ulterior susține că la Oțelul se trucau meciuri. Aceasta nu e, însă, singura legătură dubioasă dintre clubul român distrus de conducătorii săi și lumea meciurilor trucate.

Românii: fuga din Australia

Printre cei 36 de jucători aduși la Galați de grupul lui Stecher în vara agitată a lui 2014 se numără și Cristian Cristea, un atacant de 28 de ani care a jucat până acum la 12 cluburi! Printre ele, FC Snagov, Viitorul, dar și Southern Stars din Australia!



Știrea din presa australiană conform căreia patru jucători arestați au părăsit țara. Cristea este al treilea de la stânga la dreapta. Sursă: The Age

Cristea are și el în trecut participări la meciuri suspecte.

În 2012, fotbalistul a jucat în două partide ale Snagovului indicate de insiderii Gazetei în cazul în care apare și Laurențiu Tudor.

În noiembrie 2013, cu 8 luni înainte de venirea la Oțelul, Cristea a fost arestat de poliția australiană împreună cu 7 coechipieri, cu antrenorul și cu un intermediar asiatic sub acuzația de implicare într-o rețea internațională de trucare de meciuri! Rețeaua avea conexiuni în Ungaria și Malaezia!

La scurt timp, Cristea a fost eliberat împreună cu trei colegi. Potrivit unor surse din Australia, românul a ales să colaboreze cu autoritățile și a beneficiat de un regim mai blând. Atacantul s-a întors imediat în România, la Farul.

Apoi, a fost adus la Oțelul de misteriosul om de afaceri român din Australia, menționat de Christian Stecher la începutul acestui articol. Numele investitorului fără acte este Florin Burhală, un avocat stabilit în Melbourne în urmă cu mulți ani.



Avocatul român Florin Burhală este un fost investitor la Melbourne Victory. Sursă: Sunday Age

“Eu am fost și antrenor în liga a doua din Australia. Așa l-am cunoscut pe Cristea. El juca la Southern Stars. Am jucat cu ei și a venit la mine. L-am întrebat cum de joacă el la ăștia. Mi-a spus că îl plătesc bine. Când mi-a zis cu cât îl plătesc i-am zis: “Bă, ai grijă, că salarii din astea nu se plătesc pe aici”. După nu știu câte luni am auzit că aranjau meciuri. Băiatul care îi aducea era un sri-lankez, indian. Avea niște englezi în apărare pe care îi băga să aranjeze meciuri. Când aveau nevoie să câștige, îi băgau pe Cristea și pe un ungur, dar ăștia nu știau care e treaba”, susține Burhală.

Investitorul de o vară de la Oțelul spune că nu are nicio treabă cu firma lui Christian Stecher, impresarul german pe care l-a văzut o singură dată în viață! "Pe mine m-au rugat Lucian Ciofoaia și Andrei Rusu să vin să investesc", spune Burhală. 

Rusu este, însă, colaboratorul lui Stecher din România. 

Acum, Burhală nu mai are tangențe cu fotbalul. Spune că a renunțat la Melbourne Victory "în urmă cu un an și ceva". Avocatul român este încolțit de alte probleme.

Potrivit presei australiene, acum un an și jumătate, Burhală a fugit în România, lăsând în urmă datorii de 4 milioane de dolari australieni (2,9 milioane de euro) la fiscul australian!

Cotidianul Sunday Age scrie că românul a părăsit Australia în toamna lui 2015, la un an după implicarea la Oțelul. Le-a spus autorităților că pleacă într-o călătorie de afaceri de 21 de zile, însă și-a luat cu el până și câinele. 



Articolul din Sunday Age, de luna trecută, despre fuga lui Burhală. Sursă: Twitter

Nu s-a mai întors.

Ziariștii scriu că, înainte de plecare, Burhală a transferat mai multe milioane de dolari în conturi din România.

În ultimii 10 ani, Departamentul de Imigrări australian plătise mai multor companii deținute de Florin Burhală aproximativ 16,3 milioane de euro. Firmele de avocatură ale românului au avut contracte cu statul australian pentru a oferi consiliere legală solicitanților de azil.

Una dintre firmele sale, BMA Lawyers, este în lichidare și are datorii la creditori de aproximativ 600.000 de euro. Aproximativ 100 de azilanți au rămas cu dosarele nerezolvate după plecarea lui Burhală.

Întrebat despre caz, românul a răspuns: “Nu am fugit nicăieri, sunt în Australia. Mă judec cu rahații ăia. De aia au scris prostiile alea. Dacă te iei după articolul ăla…Hai să fim serioși. Nu e treabă, e altă treabă. Sunt în judecată cu ei. Vorbesc tâmpenii”.

Contactată de Gazetă, jurnalista australiană Bianca Hall a comentat: “Nu cred că e în Australia. Dacă s-ar fi întors, autoritățile l-ar fi oprit la aeroport. Cu siguranță”.

Mâine, în Gazeta Sporturilor, citiți un dialog cu controversatul Florin Burhală despre intenția de a investi la Oțelul și despre acuzațiile de trucare de meciuri la clubul din Galați.

AICI AI TOATE EPISOADELE DIN INVESTIGAŢIA #FOOTBALLLEAKS

 

Citește și episoadele investigației GSP de la Oțelul: 

» Adamescu jr: „Oțelul Galați a fost pușculița lui Marius Stan! A luat bani de la club și pe clauză de neconcurență deși era primar”



» Stan: ”Dan Adamescu a fost un agent SIE exportat de regimul comunist în Germania, apoi readus în România și împroprietărit cu Magazinul Unirea și cu Astra Asigurări”

» Falimentul Oțelului rezumat de un om din interior: ”Un bandit local s-a pus cu un bandit global!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.