Fotbal   •   Liga 1   •   FRF

FRF, drept la replică la editorialul lui Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 28 februarie 2017

Într-un mail trimis pe adresa GSP, FRF a ținut să dea un drept la replică privind editorialul lui Ovidiu Ioanițoaia de astăzi:

"Dorim să facem doar o corectură de documentare în ceea ce privește informațiile despre secretarul general al FRF, domnul Radu Vișan.

Domnul Ioanițoaia afirmă următoarele: "Probabil însă că a reușit asta însoțitorul său, directorul general federal Radu Vișan, cetățeanul care nu s-a sfiit să declare, când s-a trezit parașutat la FRF, că în viața lui n-a văzut un meci de fotbal nici măcar la televizor!". Domnul Ioanițoaia a folosit în mai multe rânduri această caracterizare, care nu are legătură cu realitatea.



În fapt, domnul Radu Vișan a declarat chiar Gazetei Sporturilor, în ediția din 4 iulie 2014:

"La fotbal mă uit fără să fiu un fan, urmăresc campionate mondiale și europene, plus Champions League când se ajunge în fazele superioare";


"Nu sunt un microbist propriu-zis, adică ce se înțelege prin fan al unei echipe".

Aceste citate sunt în arhiva Gazetei Sporturilor și, bănuim, pot fi accesate cu ușurință de editorialiștii și reporterii publicației. Mai mult, dacă domnul Ioanițoaia ar fi recitit interviul din 2014, ar fi găsit acolo referiri ale domnului Vișan la meciuri recente pe care domnia sa le urmărise de pe stadion, din Cupa României și din Liga 1, la Ploiești"



 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.