Cupa Ligii

Legenda Stelei a răbufnit după victoria lui Dinamo: "A umilit FCSB! Steaua se stinge!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 02 martie 2017

Gabi Balint, fost jucător la Steaua, a avut o reacție dură după ce Dinamo a învins-o pe Steaua, 3-1, eliminând-o din Cupa Ligii.

"Sunt de felicitat Dinamo și Cosmin Contra pentru felul cum s-au prezentat. Au jucat cum trebuia și n-au forțat. Au marcat din nou 3 goluri și au reușit din nou să umilească FCSB.  Nu mai pot să-i spun Steaua.

Pe finalul meciului, simțeam o umilință. Mi-am adus aminte de un meci al Stelei cu Dinamo, pe care l-am pierdut în Ghencea cu 0-3. Și chiar mă uitam la puținii spectatori pe care i-a avut Steaua în tribune și nu e normal.

Steaua se stinge, se stinge din ce în ce mai mult și nu se întâmplă nimic. Aceleași discuții la televizor, aceleași reproșuri din partea patronului, aceleași declarații din partea antrenorului și nu se întâmplă nimic!

Fraților, d-asta nu mai vine nimeni, nu mai vin suporterii la meci. Pentru că se simt umiliți. Nu se joacă fotbal, nu e nimic, aceleași lucruri pe care le văd în ultimii ani.

Eu cred că doar o schimbare mare de tot ar trebui să se facă ca să poți să readuci din nou suporterii, ori, dacă nu, va dispărea, ușor, ușor se va stinge.

Probabil că o să apară echipa Armatei, o să crească, vom vedea, nu știu. Dar, în momentul ăsta este umilitor ce se întâmplă", a spus Balint la TV Digi Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.