Nationala

FRF raportează creșteri uriașe la hectar :) S-a triplat numărul celor care practică fotbalul în România + 50.000 de femei joacă fotbal!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 02 martie 2017

Între 28 februarie şi 4 martie, la Tbilisi, are loc UEFA Grow Summit, întâlnire la care se analizează creşterea interesului participării la fotbal în Europa de Est.

Până acum au fost dezbătute mai multe aspecte ce vizează dezvoltarea fotbalului de masă, a fotbalului feminin sau instruirea antrenorilor în Europa de Est. Din partea FRF, au fost Răzvan Burleanu, secretarul general Radu Vișan și Managerul Grow Ciprian Paraschiv.

La Summit participă 14 delegaţii, compuse din conducerile Federaţiilor, managerii Grow și reprezentanți ai Ministerului Educației și al Tineretului și Sportului.

FRF anunţă creşteri uriaşe în România

Potrivit raportului FRF, în 2014, 0,5% din populația ţării practica fotbalul, la nivel profesionist sau amator, în timp ce media europeană era de 2,7%.

Potrivit prezentării susţinute, FRF a reuşit să crească de 3 ori numărul de practicanţi ai fotbalului, ajungând la 1,5% din populaţie, cifră la care se preconiza că se va ajunge în 2020.

Astfel, la masculin, pentru sezonul 2015-2016 ținta era de 95.314, dar s-a ajuns la 127.018, potrivit site-ului FRF. Pentru sezonul 2016-2017, targetul de 128.288 a fost deja depășit cu mult, ajungându-se acum la 208.298, cifră mai mare decât obiectivul din 2020, care e de 132.725.

50.000 de femei practică fotbalul

Într-o ţară în care există 24 cluburi de fotbal feminin, împărţite în două ligi, FRF anunţă că acum sunt 52.014 femei care practică fotbalul.

În sezonul 2015-2016 targetul era de 1.171, însă s-au înregistrat 2.726 de practicante. În actualul sezon cifra a ajuns deja la 52.014, aproape de 10 ori mai mare decât era targetul pentru 2020, și anume 5.570.

"Si la masculin, si la feminin, cifrele includ si jucatorii neprofesionisti, indiferent de varsta. Doar la Cupa Tymbark, o competitie atat pentru baieti, cat si pentru fete, participa in editia curenta 118.000 de copii, la care se adauga participantii de la Olimpiada Nationala a Sportului Scolar, organizata de FRF, unde sunt angrenati in competitie fete si baieti din toate scolile din tara", au explicat cei din Federatie pentru GSP.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.