Radio Cluj a decernat ieri dimineaţă premiile pentru sportivii anului 2007 în Transilvania. Printre cîştigători s-au numărat şi halterofilul clujean Antoniu Buci, arbitrul Sorin Corpodean sau gimnasta sibiană Steliana Nistor.
Fotoreporterul Gazetei, Raed Krishan, şi-a adjudecat premiul "Ioan Lespuc" pentru fotografie sportivă, un alt eveniment găzduit în cadrul galei Radio Cluj. "E o meserie frumoasă, care îmi place foarte mult", a spus Krishan.
La secţiunea distincţii pentru ziarişti, redactorul Gazetei, Valentin Şchiopu, a cîştigat premiul "Radu Săplăcan", oferit în fiecare an celui mai bun jurnalist sportiv clujean. "Mă încearcă un sentiment de stînjeneală, fiindcă tocmai am venit din concediu. Pot presupune astfel că cea mai productivă perioadă a anului, pentru mine, este cea de repaus. N-am mai cîştigat un premiu de 15 ani, cînd am oferit într-o emisiune televizată cea mai profundă definiţie a vieţii. Dar cum viaţa nu e plină numai de definiţii, ci şi de ironii, am primit drept premiu un abonament pe timp de o lună la sala de culturism din oraş. După cum se vede, nu l-am folosit niciodată", a declarat Şchiopu. Premiul "Mircea Zeicu", pentru debut în jurnalism sportiv, a intrat în posesia lui Vlad Măcicăşan, de la Prosport.
GSP special • Media • MEDIA
"Gazeta" premiată
Articol de Gazeta Sporturilor — duminică, 16 decembrie 2007
Raed Krishan şi Valentin Şchiopu au primit distincţii în cadrul unei gale organizate de Radio Cluj
{{text}}