International   •   Campionate   •   DECLARAȚII

Mesut Ozil, despre conflictul cu Mourinho: "O, acum te dai bătut? Ești un laș!" » Din cauza cui n-a ajuns germanul la Barcelona

Foto: Reuters

Articol de Raymond Füstös   —  joi, 02 martie 2017

Mesut Ozil, 28 de ani, face o serie de dezvăluiri interesante în autobiografia sa, Die Magie des Spiels (Magia jocului), despre relația sa cu Mourinho, dar și despre motivul pentru care n-a semnat cu Barcelona.



Pe vremea când juca la Real Madrid, Ozil a avut un episod neplăcut cu Mourinho, pe-atunci antrenorul grupării blanco. Portughezul i-ar fi reproșat actualului "tunar" faptul că nu se implică în totalitate în joc, acesta din urmă povestind cu detalii savuroase conflictul avut cu Mourinho.



"«Tu crezi că două pase sunt de ajuns. Te crezi atât de bun, încât 50% ajunge», îmi spune. Face o pauză. Se uită la mine cu ochii săi căprui. Mă uit înapoi. Suntem ca doi boxeri înaintea primei runde. Nu schițează niciun gest, așteaptă un răspuns. Cât de mult îl urăsc în acest moment, deși îmi place Mourinho", dezvăluie Ozil în autobiografia sa, preluată de publicația germană Bild.



Ozil ar fi aruncat cu un tricou spre portughez, la care acesta i-a răspuns: "O, acum te dai bătut? Ești un laș! Ce vrei? Să te bucuri de un duș cald? Să pui șampon pe părul tău? Să fii singur? Sau să demonstrezi colegilor tăi, fanilor și mie de ce ești în stare?", l-a mustrat Mourinho pe german, ajuns între timp la Arsenal pentru circa 50.000.000€.



Ozil dezvăluie un alt episod important din cariera sa, imediat după Campionatul Mondial din Africa de Sud, unde a avut o prestație magnifică în naționala Germaniei. Pe-atunci încă la Werder Bremen, Ozil a făcut o vizită la Barcelona, însă, spre dezamăgirea sa, Guardiola nu era acolo pentru a-l întâlni personal.



"Nu m-a sunat nici măcar în zilele următoare. Nu mi-a trimis nici măcar un SMS. Nu mi-a dat niciun semn că mă vrea în echipa lui. Evident, entuziasmul meu pentru Barcelona a scăzut. Din cauza comportamentului lui Guardiola nu mai vreau să merg la Barcelona", povestește Ozil, care a semnat până la urmă cu marea rivală, Real Madrid, la insistențele lui Mourinho.



"Era atât de convingător, entuziasmat. A fost exact opusul lui Guardiola. Așa că am decis în favoarea lui Mourinho și am ales Real Madrid", continuă Ozil, autor a 9 goluri în toate competițiile în acest sezon în tricoul lui Arsenal.



3 trofee au câștigat împreună Mourinho și Ozil la Real Madrid: un titlu, o Cupă a Regelui Spaniei și o Supercupă a Spaniei.

Surse: 1 - independent.co.uk, 2-  independent.co.uk

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.