Într-un superinterviu acordat GSP, Nicolae Stanciu, 23 de ani, vorbește despre anevoiosul drum parcurs până la contractul cu Anderlecht, povestește viața la clubul alb-violet și-și dezvăluie planurile pentru sezoanele următoare.
- Ai avut, la 15 ani, acel moment de cumpănă cu accidentarea de la genunchiul stâng. A fost un dar divin că te-ai mai întors pe gazon?
- Am vrut să mă las de fotbal. Credeam că n-o să mai pot juca. Totuși, părinții m-au încurajat să merg mai departe, iar unchiul meu m-a ajutat cu recuperarea. După operație, vreo lună de zile n-am avut voie nici să pun piciorul jos! Mergeam în cârje. Apoi, exercițiile de refacere le făceam singur, după niște foi pe care le primisem de la doctor. Mă pregăteam uneori chiar în sala liceului din Alba Iulia. Nu știam însă dacă fac așa cum trebuie.
- Ai trecut și pe lângă acea mutare la Dinamo, a fost un caz cu mare tam-tam!
- Semnasem deja cu Dinamo. Impresarul Florin Manea mi-a zis atunci că Vasluiul n-o să aibă voie să facă transferuri din iarnă, să grăbim plecarea la Dinamo. Fiind copil, l-am ascultat, deși, sincer, nici eu, nici tata nu eram foarte convinși că e varianta cea mai fericită. Suntem steliști convinși, Bucureștiul mă cam speria, știam de când veneam la loturile naționale de juniori ce agitație e-n Capitală față de atmosfera liniștită de la Alba Iulia. Până la urmă, s-a schimbat situația la Vaslui și nu m-am mai dus la Dinamo.
- Cel mai extravagant lucru pe care ţi l-ai permis?
- Mi-am făcut primul tatuaj la 15 ani. Ştiam că ai mei nu sunt de acord, dar m-am dus în secret la salon, mi-am imprimat numele fratelui meu şi i-am pus pe toţi în faţa faptului împlinit.
- Când te-ai simţit pentru prima dată cu adevărat fotbalist?
- Jucam la Alba Iulia şi i-am dat pasa de gol lui Florin Dan într-o partidă cu Dinamo.
{{text}}