International   •   Campionate   •   PREMIER LEAGUE

Sumă uriașă pentru campania de transferuri a lui City din vară » Guardiola aduce 3 jucători pentru titlul în Premier League

foto: reuters

Articol de Cristian Toma   —  duminică, 05 martie 2017

Manchester City și-a stabilit primele ținte pentru campania de achiziții din vară. Britanicii vor să îi aducă pe William Carvalho, Ryan Bertrand și Ben Gibson pentru a ataca titlul în cel de-al doilea an al lui Guardiola pe "Etihad".

Potrivit The Sun, Guardiola este dispus să achite pe cei trei suma de 115 milioane de lire sterline. Tehnicianul spaniol îl consideră pe Carvalho jucătorul perfect pentru a întări mijlocul lui City și este pregătit să plătească o sumă record pentru a-l aduce de la Sporting Lisabona, care va dori cel puțin 60 milioane de lire sterline pentru acesta.

Un alt post considerat deficitar de către Guardiola este cel de fundaș stânga. Acolo, fostul antrenor al Barcelonei și-ar dori să îi transfere pe Danny Rose (Tottenham) și Ryan Bertrand (Southampton). Conform The Sun, pista Bertrand este mai realistă, deoarece "Sfinții" s-a agrea despărțirea de fostul jucător al lui Chelsea pentru aproximativ 30 de milioane de lire sterline.

Un alt obiectiv pentru campania de transferuri al lui City din această vară este completarea lotului cu un fundaș central. Jucătorul lui Middlesbrough, Ben Gibson, este considerat, de către antrenorul "cetățenilor", drept omul potrivit pentru a acoperi acel post. Potrivit The Sun, Boro ar cere în schimbul lui în jur de 25 de milioane de lire sterline.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.