Liga 1

Jucătorii Stelei "acoperă" rezultatele proaste ale echipei: "Să știți că totul se petrece bine" :)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 05 March 2017

Gigi Becali a fost în cantonamentul Stelei de la Berceni dinaintea meciului de ieri cu ASA Târgu Mureș, scor 1-1. Harlem Gnohere susține că patronul roș-albaștrilor a încercat să-i îmbărbăteze pe elevii lui Reghecampf.

Francezul vorbește despre o armonie perfectă la echipă, în ciuda rezultatelor rușinoase din ultima vreme. 

"Patronul ne-a spus ce ne-a transmis și antrenorul: să avem mai mult curaj, să jucăm fără stres, să evoluăm cât mai bine. Antrenorul ne dă indicații bune. Să știți că totul se petrece bine, atmosfera e foarte bună, dar n-aș putea explica ce se întâmplă în meci", a declarat Gnohere la TV Digi Sport.

"Bizonul" a marcat unicul gol al roș-albaștrilor în partida de ieri și spune că echipa trece prin momente dificile.

"E clar că suntem într-un moment dificil. Avem obiectiv să câștigăm fiecare meci, dar e greu. Până la urmă, este un punct pe care l-am câștigat. Va trebui să muncim mai mult în timpul săptămânii.

Nu știu de ce am ajuns aici! Vorbim foarte mult înainte și după antrenamente, înainte de joc, dar, din păcate, ce vorbim nu se produce în timpul meciurilor", a adăugat Gnohere.

"STELELE AU NEVOIE DE ÎNTUNERIC PENTRU A STRĂLUCI"

Deși jocul trupei lui Laurențiu Reghecampf a fost extrem de slab, Sulley Muniru se încurajează singur și a postat un mesaj pe Facebook. În același timp, mijlocașul Stelei îi roagă pe fanii echipei să fie în continuare alături de jucători.

"Aseară a fost un rezultat rău. Nu trebuie să ne așteptăm doar la zile fericite. Mereu vor fi și zile negre, dar nu trebuie să uităm că stelele au nevoie de întuneric pentru a străluci.

Vă rugăm să ne fiți alături în continuare, așa cum ați făcut-o și până acum, iar noi vă vom răsplăti. Forza Steaua", a scris Muniru pe rețeaua de socializare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.