International   •   Campionate   •   ANGLIA

Șefii campioanei Leicester au decis cine îi va pregăti pe Vardy şi compania până la finalul sezonului

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Stănilă   —  marţi, 07 martie 2017

Leicester, campioana din Premier League, şi-a stabilit antrenorul care va avea grijă de echipă până la finalul sezonului. Acesta va fi Craig Shakespeare, interimarul din ultimele două meciuri ale "vulpilor", scrie BBC.

Shakespeare a fost secundul lui Ranieri la formaţia engleză, iar după demiterea italianului, acesta a fost numit interimar pentru partidele cu Liverpool şi Hull, ambele câştigate de echipa care producea o surpriză uriaşă în sezonul trecut de Premier League.

Deşi s-au vehiculat mai multe nume de antrenori importanţi care ar putea prelua banca tehnică a lui Leicester, precum Roy Hodgson, Guus Hiddink sau Alan Pardew, oficialii clubului au decis să-i ofere credit tehnicianului de 53 de ani, care până acum a fost doar antrenor secund la nivel de seniori.

"Vulpile" se aflau într-o situaţie critică la momentul demiterii lui Claudio Ranieri, de acum două săptămâni. Echipa era foarte aproape de zona retrogradării şi nu marcase niciun gol în 2017, iar situaţia a luat o turnură impresionantă odată cu intermimatul lui Shakespeare, acesta reuşind să câştige ambele meciuri de campionat cu 3-1, în faţa lui Liverpool şi Hull City.


După 27 de etape, Leicester se află pe poziţia a 15-a, cu 27 de puncte, cu 5 mai multe decât ocupanta primului loc retrogradabil, Middlesbrough.

Pe campioana Angliei o mai aşteaptă şi returul din "optimile" Champions League, contra Sevilliei, după un rezultat dătător de speranţe obţinut pe "Ramon Sanchez Pizjuan", 2-1 pentru spanioli.

Partida de pe King Power Stadium va avea loc marţi, 14 februarie, de la ora 21:45.

sursa: bbc.com


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.