International   •   Liga Campionilor   •   ARSENAL - BAYERN MUNCHEN 1-5

Arsene Wenger dă de pământ cu arbitrii după umilința cu Bayern: "Scandalos, inexplicabil! Au ucis jocul!"

foto: Guliver/Getty Images

Articol de Raymond Füstös   —  miercuri, 08 martie 2017

Arsene Wenger este foc și pară după eliminarea rușinoasă din Champions League, dând vina pe brigada de arbitri greci pentru eșecul tras la indigo după meciul tur cu Bayern, scor 1-5.

La 1-0 pentru Arsenal, Theo Walcott a fost faultat clar în careu de Xabi Alonso, însă centralul Anastasios Sidiropoulos a lăsat jocul să continue. Apoi, în debutul reprizei secunde, Lewandowski se afla în offside atunci când a scăpat spre poarta lui Ospina, Koscielny l-a faultat din postura de ultim apărător și a fost eliminat la insistențele asistenților. Echilibrul s-a rupt, Bayern a revenit și a repetat scorul din tur pe fondul unor greșeli individuale a jucătorilor lui Wenger, eliminând "tunarii" cu 10-2 la general.

"Am jucat cu mândria și spiritul pe care l-am dorit. Am avut ghinion enorm, pentru că a fost penalty 100% la Walcott, iar în a doua repriză arbitrul a ucis jocul. A ținut evident cu Bayern, Lewandowski a fost în offside, nu a fost penalty, iar cireașa de pe tort a fost eliminarea inutilă a lui Koscielny care ne-a tăiat elanul", a declarat Wenger la conferința de presă după încheierea partidei.

200 de fani i-au cerut plecarea lui Wenger înaintea confruntării cu Bayern, într-un marș de la Highbury Square, locul fostului stadion al lui Arsenal, până la Emirates Stadium


"Bayern este o echipă bună, dar îi poate mulțumi arbitrilor pentru «prestația» din repriza secundă. Sunt revoltat, frustrat, mai ales pentru că trecem printr-o perioadă dificilă. Este scandalos și inexplicabil! Voi primi o mulțime de critici, însă nu-mi voi schimba părerea. Jucătorii nu m-au dezamăgit, brigada de arbitri a făcut-o", a tunat tehnicianul francez.

sursa: theguardian.com

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.