Tehnicianul lui Manchester United, Jose Mourinho, a criticat starea gazonului de la Rostov, comparând terenul rușilor cu cel din vară de la Beijing, când s-a anulat amicalul cu Manchester City din aceleași motive.
În cadrul conferinței de presă premergătoare primei manșe a optimilor UEFA Europa League, portughezul a declarat că se teme ca jucătorii săi să nu sufere accidentări din cauza stării proaste a terenului.
"Mi-e greu să cred că vom juca acolo. Știu că trebuie să jucăm, dar mi-e greu să cred că vom evolua pe acel teren, dacă se poate numi teren. Nu știu ce echipă să folosesc, mă așteptam să fie un gazon acceptabil.
Pe un teren asemănător în China am decis împreună cu City, vara trecută, să nu jucăm, dar acum se pare că trebuie să evoluăm. Când le-am spus reprezentanților UEFA despre temerile mele privind posibilele accidentări ale jucătorilor, mi-au spus că jucătorii sunt asigurați, în cazul în care se intamplă ceva", a susținut Mourinho.
Acesta s-a declarat surprins de modul cum arăta gazonul în partidele anterioare disputate în cupele europene de formația rusă, fiind uimit de ceea ce a găsit la fața locului .
"Am analizat acest adversar foarte bun. În meciurile anterioare împotriva lui Bayern Munchen, Ajax și Atletico Madrid, starea gazonului părea practicabilă. Am fost foarte surprins de ceea ce am găsit aici astăzi", a afirmat tehnicianul portughez.
Manchester United va disputa mâine, în deplasare, prima manșă a optimilor UEFA Europa League împotriva lui FC Rostov. Meciul va începe la ora 20:00.
sursa: thesun.co.uk
{{text}}