Liga 1

Fanii Stelei îl ridică în slăvi pe Talpan: "El ne scapă de cioban" » Becali a intrat imediat la TV: "Nu sunt suporteri adevărați"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 09 martie 2017

Echipa de baschet a Stelei a învins-o miercuri pe CSU Sibiu, scor 71-57, într-un meci din prima ligă de baschet.

  • Desfășurat în Sala "Mihai Viteazul" din București, meciul a avut parte de o atmosferă electrizantă creată de ultrașii stelei din Peluza Sud;
  • La meci a fost prezent și Florin Talpan, juristul CSA, iar fanii au profitat de ocazie pentru a-l lăuda pe acesta și a se fotografia cu el.
  • În timpul meciului, suporterii au scandat împotriva lui Becali și pro-Talpan: "Talpan e unul dintre noi" și "Talpan ne scapă de cioban".

 

"Eu mă bucur că fanii au venit la meci. Mă voi lupta în continuare. Vor fi mai mulți fani la meciurile echipei de fotbal. Echipa a luat ființă și o vom înscrie în campionat cât de curând. Mă bucur că fanii mă apreciază. Îmi dau putere și simt că munca îmi e apreciată." Florin Talpan la TV Sport ro

Beacali a reacționat imediat

Gigi Becali a reacționat imediat la TV și a spus că aceia nu sunt fanii Stelei și că se bucură că au plecat de la fotbal. În plus, patronul roș-albaștrilor a declarat că suporterii vor veni în număr mare la meciurile din Liga Campionilor.

"Cei care s-au dus acolo nu sunt suporterii Stelei. Îi mulțumesc lui Talpan că i-a luat. Aceștia sunt suporterii mai răi, mai fanatici. Dar fiecare face ce vrea.

Când vom juca în grupele Champions League, fanii vor veni la meci, Vor fi tribunele pline. Eu nu fac niciun pas pentru a-i aduce înapoi. Fiecare face ce vrea", a declarat Becali la TV Sport ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.