Liga 1

Ultrașii Stelei nu mai vin la meciuri, Becali îi trimite la CSA: "Talpane, ia tu toți suporterii!"

Atmosfera la partida de baschet Steaua - CSU Sibiu a fost incendiară

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Friday 10th of March 2017 12:00

Ultrașii Stelei refuză să mai vină la meciurile echipei de fotbal, Gigi se declară fericit de situație.

Becali n-a avut niciodată o relație bună cu fanii. Totul s-a rupt în momentul în care patronul a pierdut marca și sigla, iar galeriile au decis să nu mai vină la niciun meci al Stelei, nici în Liga 1, nici în cupele europene.

Ultrașii însă au continuat să susțină formațiile celor de la CSA. Ei merg săptămână de săptămână la partidele echipelor de baschet, de handbal, de rugby sau de polo. Așa s-a întâmplat și miercuri seară, când micuța sală a Regimentului de Gardă "Mihai Viteazul" din București a fost luată cu asalt de peste 500 de suporteri pătimași din Peluza Sud, la jocul de baschet cu CSU Sibiu.

"Nu am plecat vreodată. Acum mai uniți ca niciodată!" a fost bannerul uriaș care a cuprins toată tribuna a doua a sălii. "Talpan e unul dintre noi" și "Talpan ne scapă de cioban" au fost alte mesaje afișate.

Înarmați ca la derby-urile adevărate cu Dinamo, fanii steliști au venit cu zeci de steaguri roș-albastre și au cântat pe toată durata meciului. Nu au lipsit din arsenal tobele și cântecele de brigadă care au făcut furori în anii trecuți în Ghencea, dar și pe Arena Națională.

Gigi a comentat evenimentele: "Îi mulțumesc lui Talpan că m-a scăpat de ăia de la Peluza Sud. Ăia sunt cei mai răi, cei mai fanatici. Fiecare face cum îi place. Cine vrea, e cu Talpan. Cine nu, e cu Becali".

La finalul victoriei cu Sibiul, 71-57, ultrașii i-au aclamat pe jucători ca la disputele din NBA. Au cântat cu ei, l-au salutat pe fiecare-n parte și au intonat cântecele de galerie și la jumătate de oră de la ultimul fluier al sfertului 4.

"Au făcut numai 8.000 de euro pe an, de ce vor milioane de la mine?!"

Becali își continuă războiul cu CSA pentru marca Steaua și spune că a găsit un aliat în ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș: "Ministrul Apărării este de bună-credință. Corpul de control de la Minister a făcut un raport, iar ministrul a zis că e incomplet. El a pus o întrebare bună. A întrebat câți bani a făcut CSA din marca Steaua. O să folosesc și eu întrebarea asta la proces. Ei au făcut 8.000 de euro pe an. Și au avut marca la toate sporturile. De ce cereți 3,7 milioane de euro pe an despăguburi, când voi faceți 8.000 de euro pe an? De ce ați distrus marca? Ce faceți cu ea? Cei de la CSA au refuzat 250.000 de euro pe an, cât plăteam eu pe chirie ca să joc pe Ghencea, ca să facă 8.000 de euro pe an".

"Mă bucur că fanii mă apreciază. Îmi dau putere și simt că munca îmi e apreciată. În scurt timp, la baschet sau la handbal vor veni mai mulți oameni decât la formația lui Becali"
Florin Talpan, jurist CSA Steaua

"Mă bucur că Steaua a devenit o echipă fără suporteri! La ce bani investește Becali, Steaua ar fi fost foarte greu de învins, în cazul în care ar fi evoluat în Ghencea, cu fanii în spate"
Marius Șumudică, antrenor Astra

541de spectatori este cel mai mic număr de fani prezenți în acest sezon pe Arena Națională la un meci al Stelei, 1-0 cu ACS Poli Timișoara

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.