Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Nu-l iartă! Andrei Vochin a dezvăluit un episod jenant cu Ștefan Radu: "S-a folosit de națională! Am vorbit ceva cu el și nu s-a ținut de cuvânt"

foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 10 martie 2017

Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, a dezvăluit un episod recent, petrecut la Roma, în care implicat a fost și Ștefan Radu (30 de ani), jucătorul lui Lazio care nu vrea să mai joace la naționala României.

"Ștefan Radu s-a folosit de naționala României pentru că a fost o rampă importantă de lansare pentru el. Pe vremuri i s-a cerut să se tundă scurt pentru a juca la naționala de tineret și a acceptat, nu făcea nazuri. Atâta vreme cât a avut nevoie s-a folosit de naționala României.

Acum nu mai vrea să audă de asta. Am avut o grupă de 18 ani la Roma, au stat o săptămână acolo. Așteptam să vină și Ștefan Radu să vorbească cu ei 5 minute, dar n-a mai venit. Noi vorbisem cu el și ne-a confirmat că vine, dar n-a mai ajuns. De Lobonț n-am reușit să dăm atunci, dar el era implicat în meciul cu Lazio. Ștefan Radu era disponibil pentru că nu juca atunci.

Toți copiii erau pregătiți să-l vadă, erau încântați când le-am spus că va veni. În lotul nostru erau și 3-4 jucători de la Dinamo, echipa unde s-a format el", a mărturisit Vochin la TV Dolce Sport. 


14 meciuri

are Ștefan Radu la echipa națională, iar ultima aparţie în tricoul primei reprezentative a avut loc în anul 2013, în meciul România - Ungaria, 2-2.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.