Liga 1

Hagi lăudat după ultimele 3 mutări strategice: "Poate că sunt și alte cluburi care fac chestia asta"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 10 martie 2017

Gică Hagi e în conflict deschis cu FRF și cu reprezentanții Federației, după ce în mai multe rânduri a fost nemulțumit de selecția făcută la reprezentativele naționalei României.

Cu toate astea, Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, îl laudă pe Hagi pentru că a reușit să le prelungească înțelegerile contractuale lui Florinel Coman, Dragoș Nedelcu și Bogdan Țîru.

"Hagi transmite un mesaj de încredere prin aceste prelungiri ale contractelor. Preîntâmpină situații pe care le întâlnim la alte cluburi, când jucătorul intră în ultimele 6 luni și nu știi dacă mai semnează. La Viitorul nu există situație în care să vină o ofertă și clubul să blocheze jucătorul.

Ăsta e rodul unei strategii foarte clare. Fiecare din club știe foarte bine ce are de făcut. Poate că sunt și alte cluburi care fac chestia asta, dar Viitorul are bun și serviciul de comunicare", a declarat Vochin la TV Dolce Sport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.