Florin Vlaicu va fi la meciul de azi, din Belgia, la selecția o sută în prima reprezentativă, devenind primul rugbyst român care reușește acest lucru.
Naționala României întâlnește azi, de la ora 16:00, la Bruxelles, reprezentativa Belgiei, în etapa a patra din Rugby Europe Championships. Meciul nu poate avea decât o câștigătoare, având în vedere că Belgia este nou-promovată din al treilea eșalon, iar până acum a înregistrat înfrângeri pe linie.
Importanța partidei cu Belgia o constituie faptul că Florin Vlaicu, mijlocașul "stejarilor", va bifa azi selecția cu numărul 100! Niciun alt rugbyst nu a reușit acest lucru până acum.
"Nu credeam vreodată că voi ajunge aici. Echipa României este specială pentru mine, este locul în care am crescut ca jucător, locul în care am legat multe prietenii. Vreau să continui, să fiu sănătos, să ajut echipa cât pot eu de mult", a declarat Vlaicu pentru site-ul federației de specialitate.
11 ani "stejar"
Vlaicu a debutat pentru România într-un meci contra Ucrainei și atunci a fost o prezență aproape constantă în primul 15.
"De fiecare dată am venit cu bucurie, cu inima deschisă, să ajut cât pot eu. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor care au fost și sunt la echipa națională pentru că rugbyul este un sport de echipă și fără ajutorul echipei nu aș fi ajuns la acest record", a adăugat Vlaicu.
Va debuta Cobden
Meciul cu Belgia de azi va mai consemna un lucru inedit. În primul 15 este anunțat titular aripa Jack Cobden, un jucător de origine engleză care evoluează la CSM București.
Din echipa pregătită de galezul Lynn Howells mai fac parte alți 3 jucători "naturalizați": sud-africanul Johan van Heerden, Sione Fakaosilea din Tonga și neo-zeelandezul Jack Umaga.
Fakaosilea este doar la a doua selecție, el debutând săptămâna trecută în Rusia.
803puncte a marcat pentru România Vlaicu, în cele 99 de selecții de până acum, fiind recordman și la acest capitol
{{text}}