Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA - CSU CRAIOVA 0-0

Start alb » Astra şi CSU Craiova nu şi-au asumat niciun risc la primul meci din play-off: 0-0

Astra şi CSU au bifat aseară a doua remiză în cele 7 confruntări directe

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 12 martie 2017

Cu doi portari mai siguri decât atacanţii, Astra şi Craiova au remizat aseară în primul meci din play-off, iar juveţii au spart seria de victorii a giurgiuvenilor.

Cu oltenii nu e de glumit, spune cântecul. Iar Astra e Astra, oricât ar vinde. Şumi scoate bagheta magică şi în loc de abracadabra pune de-o serie de victorii de mai e puţin şi se transformă cifra în număr.

Vezi AICI mai multe imagini de la meci!

Primul meci de play-off din această stagiune a fost alert, aseară, dar n-a înregistrat accente dramatice. Băieţii s-au studiat vreme de o repriză, cam ştiu ce îi poate pielea fiecăruia. În sezonul regulat, fiecare a învins pe terenul celeilalte, nimeni n-a vrut să înceapă prost aseară.


Olteanul inamicul oltenilor

Partida a scos la rampă vedetele deja consacrate să-şi facă numărul. Budescu a pierdut prea uşor o mingea sau mai bine zis Băluţă a recuperat cu vivacitatea sa peste media campionatului, mignonul mijlocaş l-a lăsat în superpoziţie pe Ivan (22), singur cu Lung junior, doar că atacantul Craiovei a dat greş.

O încercare de scăriţă ce nu l-ar fi putut păcăli nici pe Bobonete, comediantul suporter de lux al Ştiinţei, Andrei fiind mai eficient cu şuturile de la distanţă decât în cele mai simple situaţii de a marca. A fost semnalul ca Şumi să arunce flăcări de pe margine, iar replica a venit în teren.

Balaure (26), tentativă de exterior, şi Teixeira (28) l-au pus la încercare pe Calancea. "The best" Budescu, cum a spus antrenorul Astrei, a creat câteva pase de efect, doar că la finalizare n-a mers treaba ca la carte. Cel mai aprig duşman al alb-albaştrilor a fost un oltean: Silvică Lung l-a blocat pe Băluţă în două situaţii succesive.


Calancea, imbatabil

Ivan (54) simte altfel mingea de la distanţă, serios, un trasor de la marginea careului i-a băgat în sperieţi pe giurgiuveni. Apoi a vrut să dea gol din "foarfecă", mingea a trecut puţin pe lângă. S-a dat drumul la fotbal! Budescu (62) a trimis inteligent în faţa porţii, dar Screciu a reuşit cumva să ajute la evitarea golului.

Calancea (65) a scos fantastic de lângă bară reluarea lui Takayuki. Astra a căutat victoria 9, dar avea să rămână la 8. Şumi a mutat şi în 3-4-3, şi cu Săpunaru mai avansat. Kelici (84) i-a răpit bucuria golului lui Teixeira. Sergiu Buş (88) n-a putut să surprindă, Calancea a blocat din două mişcări.

La ultima fază a meciului, Budescu a avut milă de inimile cardiace ale lui Şumi şi Mulţescu.

Morais iertat de eliminare!

În minutul 86 al meciului, Nicușor Bancu l-a faultat dur pe Junior Morais, iar fundașul de 30 de ani al Astrei a sărit ca din pușcă să-l ia la bătaie pe jucătorul Științei. Ovidiu Hațegan, aproape de fază, a intervenit imediat, i-a despărțit pe cei doi, dar arbitrul din Arad i-a arătat cartonașul galben doar lui Bancu, nu și lui Morais.

Dacă Hațegan îl avertiza pe brazilian, acesta era al doilea "galben", după cel încasat în minutul 70, și trebuia să fie eliminat. Etapa viitoare Astra joacă în deplasare, împotriva celor de la CFR Cluj. Morais trebuia să primească primul cartonaș galben în minutul 32 atunci când l-a faultat cu piciorul sus pe Gustavo!

Craiova merita penalty!

În transmisia directă a meciului de ieri de la Giurgiu, camerele TV nu au surprins un moment important al meciului, în minutul 37! Craiova trebuia să primească un penalty la hențul pe care îl face Takayuki în suprafața de pedeapsă!

"Și-a mărit aria corpului indiscutabil! Se vede clar să mingea iese afară din mâna jucătorului, iar arbitrul arată colțul terenuluui. Hațegan nu avea cum să vadă din unghiul în care era, arbitrul asistent trebuia să-i semnalizeze lui Ovidiu că a fost henț clar! A fost brigadă de Euro la acest meci, nu e posibil să existe asemenea greșeli", a explicat fostul arbitru Dan Lăzărescu la Dolce.

Asistentul care trebuia să-i semnaleze lui Hațegan hențul lui Seto era orădeanul Octavian Şovre.

Ce a declarat Șumudică la finalul meciului

  • "M-a deranjat,  trebuia să câștigăm, trebuia să luăm trei puncte dacă vrem să ne batem acolo, sus, în clasament. Noi am avut mai multe ocazii, ajungem de 10.000 de ori la poartă, dar nu suntem în stare să înscriem"
  • "Mie nu-mi convine punctul ăsta, în schimb cei de la Craiova petrec în vestiar, sunt feciriți. Au avut o ocazie mare prin Ivan, în rest am reușit să-i blocăm jucătorii de viteză care își creează foarte multe ocazii. Avem numai finale până la final"
  • "Teixeira are mari probleme de sănătate, de patru zile nu face deloc antrenamentele cu noi. Ieri, înainte de meci, a venit la mine că nu știe dacă poate să joace, dar am tras de el până la urmă. A avut probleme și cu tensiunea"

Ce a declarat Mulțescu la finalul meciului

  • "E bun un punct pe terenul campioanei, dar noi am avut două ocazii, prin Gustavo și Ivan, și nu mai pierdeam niciodată aici. Până la urmă, sunt mulțumit cu acest punct pe care l-am câștigat aici"
  • "Fotbalul românesc și Universitatea Craiova au câștigat un fotbalist de 17 ani în care am avut încredere, pe care l-am văzut la antrenamente, care a jucat în cantonamente în meciuri importante. Numele lui este Vladimir Screciu! A meritat să fie titular"
  • "A dispărut toată presiunea accederii în play-off. Acum pentru noi totul este un bonus, jucăm pentru puncte și încercăm să câștigăm în faţa echipelor mult mai titrate. Noi suntem de doar trei ani în fotbal, dar am demonstrat că le putem face față"

"Andrei Ivan a încercat o scăricică, n-a fost în stare să dea cum trebuie în mingea aia și să înscrie. Craiova nu merita să câștige când tot meciul a avut o singură ocazie și aia irosită"

Basarab Panduru, expert Dolce Sport

"Nu meritam să câștigăm, dar sunt fericit că am scos un punct în fața echipei campioane. Nu ne gândim la câștigarea campionatului, dar sper să reușim să învingem Dinamo în meciul de duminică"

Nicușor Bancu, mijlocaș Craiova

"La câți specialiști avem în țara asta, e clar că ne-a dominat Craiova. O să încercăm să scoatem maximum din următoarele 9 meciuri. Noi visăm să ne clasăm cât mai sus, cei la Craiova visează de ani de zile"

Cristi Săpunaru, fundaș Astra

"Șumudică a făcut o modificare nemaiîntâlnită în repriza a doua. În prima repriză a jucat cu 4 fundași și după pauză l-a scos pe Lovin și a mai băgat un fundaș. A început repriza a doua cu 5 fundași, ciudat!"

Basarab Panduru, expert Dolce Sport

"E păcat că am câștigat un singur punct în meciul acesta. Normal că avem și ce să ne reproșăm, trebuia să plecăm cu cele trei puncte, dar asta e. După ce vom lega două, trei victorii ne vom gândi deja la titlu"

Silviu Lung, portar Astra

"După ce Șumudică a intrat patru metri pe teren trebuia trimis în tribună din minutul 17! Hațegan dacă face chestiunea asta la un meci internațional, atunci o să primească el mai multe etape de suspendare decât arbitrul"

Dan Lăzărescu, fost arbitru

"Hațegan e regele arbitrajului din România. Noi suntem prea mici! Ce putem noi să-i reproșăm lui Hațegan?

Marius Șumudică, antrenor Astra

150de meciuri în Liga 1 a bifat aseară Filipe Teixeira, fotbalist care a jucat în prima ligă pentru FC Brașov, Rapid, Petrolul și Astra

Inbox

  • Nu au trecut nici 20 de minute din meci, şi Ovidiu Haţegan l-a ameninţat pe Marius Şumudică, antrenorul Astrei, că-l trimite în tribună.
  • Budescu l-a enervat pe "central" în minutul 55, când n-a vrut să vină în faţa lui Haţegan decis să-i acorde cartonaşul galben. Arădeanul a mers după decarul Astrei care nici nu-l băga în seamă, i-a arătat avertismentul, ameninţându-l cu eliminarea.
  • Giurgiuvenii s-au contrat cu suporterii Craiovei, răzbunându-se pe oltenii care cântau cu scandarea: "Mititelu, Mititelu".
  • Daniel Niculae a fost nervos vizavi de faptul că a fost schimbat în minutul 74.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.