La zece kilometri de Nantes, pe şoseaua mărginită de pini şi platani seculari, se înalţă alt fel de fortăreaţă. Centrul de formare La Joneliere, după numele străzii. Imediat cum treci de poarta ferecată electronic, vezi terenurile de antrenament şi clădirea administraţiei, cu ronduri de flori în faţă. Seamănă un pic cu o staţiune de munte. Vestele colorate ale jucătorilor apar ici şi colo din ceaţă. Iar fotografii rînduiţi pe margine trag cadru după cadru. Iarba de pe margini e atît de verde, încît pare artificială. Nu, doar terenul e sintetic. Restul e adevărat.
Cabana cu tricouri
- Vedeti granulele negre? Imită pămîntul şi asigură o aderenţă mai bună!”.
Jacky Contassot (foto), directorul de comunicare, cu mustaţă şi cizme de cauciuc, îşi freacă mîinile. Gazonul cu grăunţe e destul de răspîndit, dar, cînd ţii să-ţi impresionezi vizitatorii, devine o mare noutate.
- Cîte aveţi?
- Cinci pentru antrenamente. Acolo, acolo şi acolo, întinde el mîna arătînd undeva printre copaci şi coline.
- Vă place aici, nu? E unul dintre cele mai frumoase centre de acest fel din Europa!
E frumos. Pajişti idilice de jur împrejur, cu fotbalişti în loc de văcuţe. Pe lîngă terenurile sintetice, jucătorii îşi lucrează muşchii gleznelor pe un teren cu nisip, înconjurat de ziduri, în care şutează mingea cum fac puştii dintre blocuri. Plus un teren cu zgură, despărţit de un fileu înalt, pentru tenis cu piciorul. Intrăm într-o cabană ticsită cu tricouri galben “canari”. Aici se inscripţionează echipamentul.
Internet da, prăjituri ba
Trecem pe lîngă sălile de forţă, monsieur Contassot e în extaz.
- Avem şi un salon de spa, saună şi sală de kinetoterapie. Iată şi spălătoria, spune băgîndu-şi nasul în coşurile cu rufe.
Arată impecabil, saci albi, podele albe, pereţi imaculaţi. Urcăm. La cantină, domneşte peste polonice şi cratiţe fumegînde “le chef” Cristaut. Pe lîngă bucătar, un dietetician şi medicul centrului supraveghează meniul campionilor.
- Avem grija să mănînce fructe, paste, crudităţi, carne albă, produse lactate. Au voie şi desert, o prăjitură, nu mai mult.
- Ca gimnastele?
- Aproape. Noi nu le interzicem nimic, n-au decît să mănînce 4-5 porţii de dulciuri la o masă. Dar îi sfătuim să n-o facă”, explică doct “le chef”, cu tocătorul în mînă.
Buzna în cămin
Într-una din aripile clădirii (foto) se găsesc camerele jucătorilor. Gazda noastră cu mustăţi ne ghidează în pas elastic pe holuri lungi şi întunecoase, de cămin studenţesc. Puştii sînt cazaţi cîte doi, în încăperi mobilate economicos, cu paturi supraetajate. Dintr-una din camere, cu eticheta “Sofianne Hanni”, se aude muzică. Ne deschide Măria Sa atacantul, în papuci, speriat ca un ied. Dă mîna cu monsieur Contassot şi ia buimac poziţia de drepţi în faţa calculatorului deschis. E prea tîrziu pentru monsieur Hanni să ascundă posterele cu rapperi, să dea sonorul mai încet şi să iasă de pe mess.
{{text}}