Înfrângerea de pe teren propriu cu 3-0 administrată de Brighton lui Derby County i-a fost fatală antrenorului Steve McClaren, acesta fiind demis de proprietarul clubului, Mel Morris.
Odată cu McClaren, conducerea clubului a anunțat că vor pleca asistentul său, Chris Powell, și directorul tehnic Chris Evans. Cele mai mari șanse de a-l înlocui pe tehnicianul de 55 de ani le are Gary Rowett. Acesta este liber de contract după despărțirea de Birmingham în decembrie 2016.
McClaren se afla la al doilea mandat pe banca lui Derby, primul fiind în perioada 2 octombrie 2013 - 25 mai 2015.
"Steve este un antrenor mare, avem jucători foarte talentați și condiții de primă clasă, dar ritmul, concentrarea și pasiunea lipsesc cu desăvârșire. Jocul cu Brighton de vineri seară a fost departe de ceea ce ne așteptam de la jucători. Aceștia ar trebui să poarte tricoul cu mândrie. Avem nevoie de un manager care impărtășește valorile noastre și care este pregătit să ducă echipa spre un loc durabil în Premier League. Antrenorul va avea desigur sprijinul și susținerea deplină a mea, a consiliului, a echipei noastre de conducere și a personalului pentru a forma echipa în jurul celor care doresc cu adevărat să facă parte din Derby County", a declarat Morris.
Venit în octombrie anul trecut la conducerea tehnică a "berbecilor", McClaren a stat pe banca tehnică în 29 de partide înregistrând 13 victorii 7 egaluri și 9 înfrângeri.
Derby se află pe locul 10 având 52 de puncte, cu 10 mai puțin decât primul loc care duce în play-off-ul de promovare în Premier League, ocupat de Sheffield Wednesday.
Surse: telegraph.co.uk, dailymail.co.uk, dailystar.co.uk
{{text}}